Romanii din jurul granitelor – uitati, vanduti, tradati, pierduti…








…Asa cum rusii au inventat “moldovenii” si sarbii au inventat “vlahii”. Protocolul interministerial semnat ieri intre Belgrad si Bucuresti este apa de ploaie, in opinia mea, daca avem in vedere ca exista inca din 2008 un document european in care se cerea Belgradului respectarea drepturilor romanilor ce traiesc in Serbia, ignorat complet. Romanii continua sa fie prigoniti pretutindeni in jurul granitelor statului romanesc de astazi, cu intensitate variabila, dar procesul deznationalizarii la care au fost si sunt in continuare supusi are accente similare, fie ca este vorba de comunitatile romanesti din Ungaria ori Ucraina, Bulgaria ori Serbia. Salvarea prin Biserica a fost deseori unica sansa de pastrare a limbii si a constiintei de neam. romanii au cedat pas cu pas, parti din teritoriul vital, au pierdut repere si linii de frontiera – Nistrul la l812, Buceagul si Timocul in 1878, Bucovina, Herta si Basarabia la 1940 si 1944. romanii ramasi in afara granitelor Romaniei au fost si sunt lasati de izbeliste, nu de azi de ieri.

“Cine are o limba are o credinta. Cine are o credinta, are o biserica. Cine are o biserica, are o tara.” spunea marele poet basarabean Grigore Vieru parca in completarea gandurilor unui alt mare poet, jurnalist si luptator pentru Romania, Mihai Eminescu.

In urma cu mai bine de un veac, in paginile ziarului Timpul din 25 mai 1879, Mihai Eminescu nota cu amaraciune: “Nu e popor megies care sa nu aiba romani sub jugul sau: sarbi, bulgari, greci, turci, unguri, muscali, nemti, fiecare are, unii milioane, altii sute de mii de suflete, din acest popor osandit de Dumnezeu spre nefericire si sabie”.

Tot in articolul mentionat, jurnalistul Eminescu arata ca stramosii romanilor au facut parte din marea unitate etnica a tracilor romanizati care ocupau in veacul de mijloc aproape intreg teritoriul Peninsulei Balcanice, incepand de sub zidurile Constantinopolului, ale Atenei si ale Triestului, si ajungand pana la Istru spre miazanoapte si rasarit, si pana in sesurile Tisei, spre apus.

Se poate constata azi ca, intr-o masura mai mare sau mai mica, la toate punctele cardinale Romania este o tara inconjurata de romani. In jurul frontierelor de astazi ale statului roman traiesc milioane de etnici romani care au fost si sunt acolo autohtoni, deci oameni ai pamantului. Intre acestia se inscriu si cei din dreapta Dunarii, existenti intr-un numar mai mare sau mai mic inspre sud, in Bulgaria, Grecia, Albania si in toate tarile rezultate din destramarea fostei federatii iugoslave, din valea Vardarului si pana in Peninsula Istria si apropierea Triestului.

Romanii din Banatul Sarbesc (Voivodina) si cei din Timoc

O parte importanta dintre romanii din Iugoslavia este reprezentata de romanii din Voievodina (Banatul iugoslav sau Banatul sarbesc). Acesti romani sunt aceia care au ramas in afara granitelor, odata cu delimitarea ce s-a facut dupa terminarea primului razboi mondial si dupa Conferinta de pace de la Paris. Numarul lor, atunci, in 1921, a fost de aproximativ 80 000.

Dupa recensamantul din 1991, numarul acestora a scauzt vertiginos la 30 830 cee ce ar insemna ca populatia romaneasca din zona s-ar fi micsorat – cu aproape 50%! Toti acesti romani din Banatul de sud sau central traiesc in mai multe localitati, din care unele sunt chiar in totalitate romanesti. In alte localitati, alaturi de romani, traiesc si alte etnii, formand localitati mixte. Numerosi romani traiesc in localitati ca : Biserica Alba, Panciova, Zreman, Novi Sad si altele.

Intinsa pe o suprafata de 1 300 kmp si raspandita in 42 de localitati, populatia romaneasca de aici este supusa unei descresteri continue, desi romanii din Banatul iugoslav, multi sau putini, constituiau o populatie bastinasa, cu multe localitati din jurul orasului Varset, aparute in sec. XIV si XV.

Romanii din Voievodina au devenit mai activi politic, in apararea drepturilor lor, dupa cel de-al doilea razboi mondial, reusind sa infiinteze o Uniune Culturala a Romanilor, cu un organ de publicitate, saptamanalul Libertatea, care a aparut la Varset in 1945. Tot in Varset, se infiinteaza in 1948 Liceul Roman Mixt si apoi Teatrul Popular Roman iar vin 1967 romanii din Banatul iugoslav reusesc intemeierea Societatii de Limba Romana.

Pe langa romanii din Banatul sarbesc o mare masa de romani traiesc in din Timocul sarbesc, unde spre deosebire de cei din Banatul sarbesc, sunt obligati sa suporte o acerba politica de slavizare si deznationalizare. Desi foarte multi vorbesc romaneste si isi pastreaza cu grija traditia si obiceiurile, n-au un statut etnic si n-au scoli si biserici romanesti, fiind in pericol de a-si pierde identitatea etnica, inaintea altora.

Autoritatile sarbe contestau identitatea romanilor timoceni (de zece ori mai numerosi decat cei din Banatul sarbesc). In lucrarea ,,Printre romanii nostri” scrisa in 1906 de etnologul sarb, Tihomir Georgevici se arata: ,,Stiu ca la aceasta multi dintre – patriotii – nostri ingrijorati vor da din cap si vor spune ca eu comit o – tradare – fata de Patrie atunci cand ma incumet sa vorbesc despre romanii din Serbia; care dupa parerea multora trebuie tainuiti sau cel putin trecuti sub tacere, pentru ca adevarul asupra romanilor din Serbia poate sa duca la o asa-zisa – chestiune romaneasca – … care dupa parerea lor prezinta un pericol”.

Pe o suprafata de 12.240 km2, adica o treime din Regatul Serbiei (la 1912), judetele Craina si Pojarevat erau locuite de o populatie aproape in intregime romaneasca, iar in judetele Morava si Timoc locuiau si sarbi (mai ales in plasele Zaglavaci si Timoc). Se spunea ca romanii in 1859 reprezentau a noua parte din populatia statului sarb, in 1890 erau 149.713, in 1895 erau 159 510, iar la 1900 doar 122 420, cifra insa contestata pentru ca nu e posibil ca in timp ce numarul sarbilor din cele 4 judete a crescut de 4 ori intre 1859-1900, al romanilor sa stagneze.

Se aprecia ca la 1919 trebuiau sa existe aici 340.000 romani. In Pojarevat si Craina romanii reprezentau 80% din populatie, iar in celelalte doua intre 20-30%. Limba romaneasca fusese gonita din biserici, interzisa in scoli, cartile sfinte romanesti arse, legaturile cu Romania taiate, circulatia publicatiilor romanesti interzisa. Mitropolitul din Belgrad nu da voie preotilor la botez sa accepte nume romanesti si o lista de nume sarbesti era atarnata in fiecare biserica, fiind singurele ingaduite.

Politica de deznationalizare a romanilor timoceni din Bulgaria si Serbia

La 1873 valahii sau romanii ce populeaza nord-estul Serbiei reprezentau 10,4% din populatia intregii tari fiind cel mai numeros popor dupa sarbi. I Szabo scria la 1875 ca acestia reprezinta 14% din populatia pricipatului si ca ,,au locuit aceste regiuni inainte de venirea sarbilor”. Mai scrie ca ,,nici un valah functionar public nu exista desi valahii sunt mai dotati de la natura si reprezinta 1/7 din populatia tarii”.

Franjo Kuster, directorul Institutului de statistica de la Belgrad gaseste pentru 1895 in Serbia 196 285 romani. Weigand identifica la 1900 100 de sate romanesti dintre care a vizitat jumatate observand ca ,,guvernul sarbesc face mari eforturi pentru a sarbiza pe romani”.

Caracterul masiv romanesc al zonei mai este subliniat si de bulgarul Romanski la 1916 care identifica 151 localitati curat romanesti si 42 mixte. Eminescu scria despre ei ca ,,nu le e permis a avea scoale si biserici in romaneste”. La 1909 Milutin Bogdanovici din Petrovat pe Malva ceruse la Pojarevat scoli si biserici de limba romana.

La 18 decembrie 1912 Iorga tine un discurs in parlamentul Romaniei privind situatia discriminatorie in care traiau romanii timoceni. In 1913, la 25 iulie guvernul sarb prin Nik.P.Pachitch raspunde ministrului de externe roman T. Maiorescu ca ,,Serbia consimte sa dea autonomia scolilor si bisericilor vlahilor si crearea unui episcopat pentru acestia”.

Daca la 1914 in Bulgaria, in zona Vidin, erau 90 000 romani, in 1936 numarul lor ,,scazuse” la 16 000, si pana de curand rostirea in public a limbii romane era pedepsita de politia locala cu amenda de 5 leva.44. In 1926 erau in Plevna 14400 romani iar in 1934 doar 23. In Vratna erau in 1926 11628 romani, iar in 1934 doar 39 conform recensamintelor vremii. ,,Majoritatea satelor dintre Vidin si Lom sunt curat romanesti, iar bulgarii si turcii de aici vorbesc si ei romaneste” se scria la 1864.

Sarbii au venit in tinutul Timocului acum aproape 200 de ani (1791-1825) si in loc sa recunoasca romanilor statutul de minoritate pe care l-au avut in timpul turcilor (incepand cu 1560 pana la 1833 regiunea a fost provincie autonoma valaha cu principi si cneji valahi din familia Carapancea si Craciun) de la venirea sarbilor peste Morava in regiunea timoceana s-au confiscat romanilor toate drepturile ca si cand acestia nu ar fi avut niciun drept la limba, cultura, credinta si neam).

Mai bine de un secol si jumatate, romanii din sudul Dunarii au fost supusi constant deznationalizarii si asimilati un cursul unui proces de slavizare fortata. O scurta perioada de timp, dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, pe cand incerca sa construiasca Iugoslavia diversitatii etno-culturale, Tito le-a oferit posibilitatea de a-si cultiva identitatea nationala.

Pentru putin timp, au beneficiat de educatie in limba materna si au avut chiar un post de radio care emitea in limba romana. Minunea a tinut, insa, doar vreo trei ani. O data cu ruperea relatiilor dintre Belgrad si Moscova, intr-o perioada in care Romania sovietizata a ramas de cealalta parte a baricadei, alaturi de Stalin, Tito a sechestrat accesul romanilor la instrumentele de exercitare a identitatii nationale. A te declara roman sau vlah echivala cu o sentinta capitala aplicata unei eventuale cariere. Consecintele au fost catastrofale.

Pana si tiganii sub Tito si comunistii au fost recunoscuti cu statut de minoritate. In Serbia sunt peste 20 de minoritati, dar toate sunt recunoscute cu drepturi depline pentru ca sunt multe si mici, cu exceptia romanilor din Serbia, numiti vlahi de catre sarbi, care reperzinta cea mai mare minoritate, reprezantand a doua populatie distincta dupa sarbi in intreaga Serbia respectiv o sesime din masa demografica. Sarbii au continuat persecutia minoritatii romanesti din Timoc si nu numai, atitudinea “fratilor sarbi” avand mai degraba caracterul unei aversiuni patologice fata de romani.

Odata cu apropierea Romaniei de structurile europene au demarat si initiative ale unor asociatii ale romanilor din Serbia pentru redesteptare nationala, urmate de violente acuze in presa sarba la adresa liderilor acestora ca vor destabilizarea Serbiei si un nou Kosovo (regiunea locuita de romani este mai intinsa decat Kosovo).

Biserica Ortodoxa Sarba a facut apel cetatenilor sa se declare sarbi pentru binele patriei si al ortodoxiei, iar autoritatile sarbe au trecut la represalii de tot felul si amenintari la adresa preotilor romani din comunitatile si satele romanesti.

In urma cu cativa ani A.P.C.E. a inceput sa monitorizeze situatia romanilor din Valea Timocului in urma unei motiuni depuse de fostul deputat basarabean PPCD Vlad Cubreacov, nu a vreunui euro parlamentar din Romania. Desi Rezolutia A.P.C.E. se referea la „Situatia minoritatilor nationale din Vojvodina si a minoritatii etnice romanesti din Serbia”, in cuprinsul ei, insa, apare distinctia „minoritatile vlaha si romaneasca” cu referire la romanii din Valea Timocului, distinctie artificiala introdusa prin manevre ale guvernului de la Belgrad. Articolul 23.16 are o formulare ambigua, cerand „facilitarea pentru vlahii/romanii din Serbia de est (vaile raurilor Timoc, Morava si Dunarea) a accesului la educatie, mass-media, si administratie publica in limba lor materna si sa li se permita tinerea slujbelor religioase in aceasta limba” – nefiind clar daca este vorba de limba romana sau „limba vlaha”.

Rezolutia A.P.C.E. mai solicita Bisericii Ortodoxe Sarbe si Bisericii Ortodoxe Romane sa coopereze pentru a gasi o solutie „pentru ca libertatea religioasa sa devina o realitate in Serbia de est” – o referire la cazul parintelui Boian Alexandrovici, supus presiunilor pentru ca a ctitorit biserici ortodoxe in care a oficiat serviciul religios in limba romana. Autoritatile sarbe au ignorat insa si ignora concluziile Rezolutiei 1632 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 1 octombrie 2008. De aceea cred ca Protocolul interministerial semnat ieri nu reprezinta mare lucru.

Sursa: George Roncea