ROMÂNI SAU…MOLDOVENI,VLAHI,VALAHI,VOLOHI? VIDEO: AȘA-I ROMÂNUL !


Motto:
Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă. In pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor! (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice din Rusia, fascicul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

Știm de multă vreme ca cercuri ostile poporului nostru încearcă să îi divizeze pe români,urmărind sa inducă la nivelul mentalului colectiv ideea că moldovenii ,trăitori până nu de mult in fosta URSS,iar acum în R.Moldova, Ucraina si Rusia,sau vlahii din țările balcanice,ar fi popoare diferite de noi,românii care trăim in România.

Există forțe puternice în țarile vecine, care incearcă atât în plan politic cât si în plan cultural, să răspândească și să susțina teorii care neaga legăturile comune istorice, de limba si cultură, dintre românii din România și ceilalți români și pe aceasta cale, chiar rădăcinile noastre românești.
Au apărut de asemenea “teorii”clocite in laboratoare diversioniste, care contestă însăși existența poporului român, in locul acestuia fiind puse o serie de “etnii”inventate ad hoc, cum ar fi “etnia ardeleană”,sau cea “valahă”,sau cea ”moldoveană”, care ar fi toate diferite intre ele și la rândul lor diferite de “vlahii”din Balcani, sau de “volohii” din Rusia și Ucraina .
In Rusia si Ucraina,sunt recunoscute de guvernanți nu mai puțin de trei etnii românești,considerate a fi popoare diferite:românii,volohii si moldovenii.

În R.Moldova au fost legiferate în vremea guvernării comuniștilor lui Voronin, două”etnii” românești:moldovenii(majoritari) și românii(minoritari,evident!)…S-a mers până acolo cu nemernicia, încât a fost inventat și un ”dicționar român-moldovenesc”…
In Serbia, este oficial recunoscută numai etnia română din Banatul sârbesc,in timp ce câteva sute de mii de români din Timoc, numiti de catre sarbi”vlaski”, nu sunt recunoscuți oficial ca etnie si nu au dreptul la școli,biserici sau presă în limba lor și la o viață națională proprie.
Ridicarea de curând a primei biserici cu slujba în limba română din Timocul sârbesc de către un preot român inimos,Boian Alexandrovici, a declanșat din partea autorităților sârbe laice și bisericești un val de persecuții,procese și amenințări isterice.Nici până în prezent timocenii din Serbia și Bulgaria nu sunt recunoscuți a fi etnici români.
Cu aceeași situație se confruntă și aromânii, meglenoromânii si istro-românii ,trăitori de la începuturile istoriei în Balcani și care nu sunt recunoscuți ca etnie de nici una din țarile sud Dunărene ,cu excepția R.Macedonia .
Putem pe bună dreptate să ne întrebăm,care poate fi rostul acestei politici ale cărei începuturi datează din secolul 19 și care coincide cu formarea statelor independente sud-Dunărene și cu ocuparea Basarabiei de catre Rusia?
Răspunsul in toate cazurile, este unul singur:dorința de deznaționalizare și de asimilare forțată a românilor pe care soarta i-a silit sa trăiască în afara unui stat național propriu.
Țelul perfid al nerecunoașterii românilor ca etnie si botezarea lor cu fel de fel de denumiri, cum sunt cele de vlahi,valahi,vlaski,volohi,moldoveni,olahi,cuțovlahi,țânțari etc.,ar vrea sa atingă in principal doua scopuri:

-Să-i separe pe acești români,de marele trunchi al poporului român
-Sa prevină orice intervenție in favoarea lor din partea României,sub pretextul că acești”vlahi,valahi,volohi,moldoveni,tantari,cuto-vlahi,etc”,nu ar aparține etniei române !
Bineînțeles că unei populații de români botezate a fi ”vlahă”sau cu un alt nume,i se poate interzice dreptul la o viață culturală și națională proprie și folosirea limbii naționale ,fiind împinsă pe calea deznaționalizării rapide.

Statisticile sunt nemiloase și ne arată că numai în ultimii două sute de ani, neamul românesc a pierdut o mare parte dintre fii săi ,ca urmare a procesului de asimilare forțată a acestora de către slavi,unguri sau greci.Asta atunci când pur și simplu nu au fost masacrați…
Mari “specialiști” în falsificarea istoriei,au mers până acolo incât au susținut cu nerușinare ca “vlahii”ar fi “un popor vechi balcanic,cu origini necunoscute”(sic!).
Propaganda sovieticaă si postcomunistă a fost și mai activă în Basarabia,incercând pe toate căile inclusiv prin recurgerea la falsuri flagrante si minciuni ordinare ,să demonstreze fie că “maldavanii”sunt la origine slavi,fie că pur si simplu sunt alt popor,”eliberat “de glorioasele armate ruse în Basarabia, dar ramas sub “ocupație”în partea de Moldovă care alcătuiește România…”imperialistă”(fostă…”fascistă”) !
Acesti mercenari ai propagandei ,au născocit si născocesc fel de fel de “argumente”în sprijinul imbecilităților pe care le propagă.Nu cu mult timp in urmă, în timpul guvernării comuniste din R.Moldova,a apărut așa cum am mai spus, chiar și un “dictionar roman-moldovenesc”,trăznaie pe care nici ocupanții sovietici nu au gândit-o, in vremea fostei U.R.S.S. de tristă amintire.
Despre neroziile istoriografiei comuniste, ar fi mult de discutat și s-ar putea scrie tomuri întregi…Esențial este faptul că nici până in ziua de azi măsluitorii istoriei nu au renunțat sa mintă cu nerușinare,susținând în continuare cu încăpățânare existența unui”popor maldavan”și a unei “limbi maldavane”,făra legătura cu românii pe care ei ii considera a fi niște “navalitori”, in contrast cu rușii ,care au fost si incă mai sunt datorita armatei lor de ocupatie in R.Moldova -”ELIBERATORI”!!!
Iată de ce, cred ca este nevoie întotdeauna sa avem fiecare dintre noi conștiinta apartenenței la acest mare si vechi popor care este POPORUL ROMAN, dar mai ales să știm ce ne unește si de ce suntem fii si fiicele acestui mândru neam românesc si nu ai unor popoare inventate de dușmanii noștri cu scopul de a ne diviza si de a ne deznaționaliza prin asimilare,condamnându-ne la dispariție.
Etimologia etnonimului român

In orice dictionar,cuvantul etnonim inseamna:
ETNONÍM s.n. Nume de popor. [< fr. ethnonyme].
La randul lor etnonimele sunt in principal : 1) endonime (nume pe care şi le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi),
2) exonime (nume atribuite de reprezentanţii altor etnii în limbile lor).De exemplu polonezilor li se spuneau de catre noi -“lesi”,germanilor -”nemți”,iar slavii,ungurii și grecii le spun romanilor si aromanilor -”vlahi”,olah,vlahos,etc.
Trebuie să mai știm ca în unele cazuri sunt utilizate și infranimele,adică nume locale sau regionale atribuite după criterii geografice,(ex.:bucovinean,maramuresean,dobrogean ,moldovean,etc.) , sau nume ştiinţifice şi istorice.
Toate acestea nu trebuie confundate cu politonimele sau cu numele de state, pentru că ele nu redau întotdeauna sau obligatoriu, numele etniei majoritare din ţara respectivă.(ex.Cipru are ca etnie majoritară etnia greacă,nu…”cipriotă”, R.Moldova este locuită majoritar de etnia română,nu “moldovenească”,iar Austria de etnia germană,nu “austriacă”.)
Românii sunt unul dintre neamurile străvechi ale Europei, un popor născut din simbioza marelui si viteazului neam al tracilor cu romanii, proces care a avut loc in primul mileniu crestin, cu participarea după secolul VI e.n., a elementului slav.
Ei sunt ramura de răsărit a romanității și in același timp singurul popor vorbitor al unei limbi neolatine in aceasta parte a Europei ,o insulă latină inconjurată de o mare slavă la sud ,est și nord și de unguri la vest.
Românii se impart dupa limba pe care o vorbesc, în patru ramuri frațești:
-Daco-romanii(din care fac parte și moldovenii),care locuiesc mai ales la nord de Dunare
și
-aromânii,
-megleno-românii
-Istroromânii

trăitori la sud de Dunâre , in principal in Grecia,Albania,R.Macedonia ,Croația,Bulgaria si Serbia și care vorbesc dialectele aromân,meglenoromân si istroromân.

Foto: aromani in portul lor popular
La sfârșitul sec. XIX si începutul sec.XX, mulți aromâni au emigrat din Balcani în România, alungați de la vetrele lor stramoșești de persecuțiile si prigoana din țările de origine, iar urmașii lor iși duc viața și astăzi aici, împărțind cu noi frățește si bunele si relele.
In țările sud-Dunărene,mai ales in Serbia si Bulgaria, trăiesc pe lânga frații aromâni și vechi comunități de români ,vorbitori ai dialectului nord-Dunărean daco-roman .
Și pe unii și pe alții, majoritarii din aceste tari ii numesc”vlahi”…
Iată ce ne spune o mare doamnă aromâncă, plecată din nefericire prea repede dintre noi, academicianul Matilda Caragiu Marioțeanu, despre neamul aromânilor:
”1. Aromânii (macedo-vlahii) și limba lor maternă, e x i s t a astăzi și de două mii de ani.

2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.

3. Limba veche română (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna) vorbită pe acest teritoriu era o limba unitară.

4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindată de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.

5. Vechea limba română s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale:româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literară a Romaniei, aromâna(macedo-româna/ macedo-vlaha) și meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunării si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbită în Peninsula Istria.”
Balcanii au fost întotdeauna locuiți de români!De la Marea Egee, din Muntii Pindului, de la Adriatica, din Dalmația, de la Marea Neagră și pâna la nord ,în Carpați, a fost un singur popor: poporul român.
Timpurile s-au schimbat,au năvălit slavii in secolul al VII-lea, peste încă șapte sute de ani au venit turcii , apoi, in părțile de apus, au coborât ungurii și mai apoi austriecii, iar poporul roman din Balcani s-a impraștiat, s-a impuținat, în unele zone chiar a dispărut, cum ar fi în Muntenegru și Bosnia-Hertegovina.
Pe lângă aromânii din Macedonia si Pind, din Albania si Bulgaria, ramân sa reziste compact, până in ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localitati in Serbia, 100 in Bulgaria – 30 in jurul Vidinului, plus 70 de-a lungul Dunarii, pâna la mare).
Ei au avut parte de domnia a cel putin cinci voievozi români, incepând cu Basarab I Intemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânastiri și biserici românești în sudul Dunării decât în nord, Dunărea nefiind niciodata, până la începutul secolului XX, graniță intre frați.

Străinii numeau și pe alocuri încă mai numesc românii”valahi,olahi,volohi ,vlaski,vlahi,blaki,wallach”.
Care e originea și semnificația cuvantului ”Valah”?
Exonimul “VALAH” este legat de lingvistica germanică,provine din cuvantul german “wallach”, astfel ca aceeasi origine duce la cuvintele “welsh” și “wallon” în alte părți ale Europei, pentru populațiile locale considerate romanice.
Popoarele slave si ungurii au preluat cuvântul, folosind inițial numele de valahi-vlahi în legătură popoarele romanice, deci și pentru locuitorii teritoriului românesc de astăzi.
Mai târziu, intelesul cuvântului s-a nuanțat și oarecum s-a schimbat,în funcție de utilizatori .
Astfel , în limba poloneză ,Italia este numită “Włochy”iar in limba maghiara, italienii sunt “olasz”, in timp ce “oláh” sunt pentru ei,românii.
Cuvantul valah este dupa cum vedem un EXONIM, folosit numai de strainii care veneau în contact cu românii, în timp ce respectivii ”valahi” foloseau între ei diferite apelative provenite din cuvantul “romanus”, pentru a se numi pe ei înșiși: “români” “rumâni”, “rumâri”, “armâni”, “arumâni”, ș.a.m.d.
La originea denumirii de ” valah ” se află:
-vecinii din sud şi apus desemnati de germani a fi yalhii – romanii şi galii romanizati;
-ulterior în germană, termenul a suferit o restrângere, referindu-se numai la locuitorii din Peninsula Italică (wălcher);
-scrierile biografulului apostolului slavilor – Metodie ,care a aplicat denumirea de wlach italienilor – deci, vlah – străin, desemnând un neslav de limbă romanică.
În acest context este demn de menționat că ,în greaca Imperiului Bizantin, valahii erau denumiți deseori [“romanoi”],ei fiind vorbitori de limbă romanică (latină).
Unul dintre cele mai vechi atestări referitoare la existenţa numelui de “român” ,e conţinută de Cântecul Nibelungilor: “Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptatori aleargă în întâmpinarea ei/ca pasarile sălbatice, îi vedeai galopând”.
“Ramunch”, e o transliteraţie a numelui “Român” și reprezintă în acest context un conducător al românilor.
Cronica veche rusă “Povesti vremennâh let” (“Povestea anilor de demult”),îi menţionează pe “volohi” prin anul 898, în legătură cu mişcarea triburilor ungare spre est.
In cronica anonimă, scrisă de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, numită “Gesta Hungarorum”, întocmită în secolul al XlI-lea pe baza unor izvoare mai vechi, se povesteşte despre o populaţie românească în Transilvania în secolele IX-X.
Tot așa,în anul 976 în cronica bizantinului Kedrenos sunt menţionaţi vlahii sud-dunăreni.
La 15 septembrie 1485 la Colomeia ,în faţa craiului Cazimir al Poloniei , Domnul Ștefan a vorbit, în “idiomate valahico” (adică în limba valahă), fiind “tradus în limba latină din cea valahă” (“heac inscripcio ex valachico in latinum respo est”), iar ţării sale i-a zis Valahia .
Cronica moldo-germană scrisă la porunca marelui Ștefan în 1502 ,se intitulează “Cronica lui Ştefan Vodă din Valahia”, luminatul voievod al Moldovei zicându-i ţării sale (în mesajul, citit de unchiul său Ioan Ţambleac în faţa dogilor Veneţiei la 6 mai 1478), “cealaltă Valahie” (“l’altra Valachia”)
În timpurile acelea Moldovei i se mai spunea: “Valahia cealaltă”, “Valahia Mică”, Valahia de Sus, A Doaua Valahie, etc.
Să nu fi ştiut Ştefan cel Mare cărui neam aparține, ce limbă vorbeşte şi peste care ţară este domn? În același timp, poate nega cineva întreg la minte,că marele Ştefan n-a fost un român moldovean,domn al unei țări românești numită Moldova?
Ce facem cu derbedeii care falsifică grosolan istoria, inventînd o ”etnie”maldavană,diferită de cea”română”?
Între cele mai vechi atestări documentare ale etnonimului “român”,sunt relatările din jurnalele şi rapoartele de călătorie redactate în majoritatea lor de trimişi ai Sfântului Scaun, care au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.
Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că românii (“Valachi”) “se numesc romani”.
Francesco della Valle scrie în 1532 că românii “se denumesc romani în limba lor”.Mai departe el citează chiar şi o scurtă expresie românească: “Sti rominest ?”.
După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania ,Ferrante Capecci relatează prin 1575 ,că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi -“români” (“romanesci”).
Pierre Lescalopier scrie în 1574 ,că cei care locuiesc în Moldova , Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei ”,se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba “româneşte”, adică ” limba română”.
Marturii suplimentare despre endonimul “român” mai furnizează şi autori care au venit timp îndelungat în contact direct cu românii.
Astfel,umanistul sas Johann Lebel,relatează în 1542 că “românii…se numesc pe ei înşişi „Romuini”.
Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) ,scrie în 1554 că românii “se numesc pe limba lor romini ,după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”.
Primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics ,scrie în 1570 că “românii se numesc romani”, iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany ,citează în 1699 chiar expresii româneşti cum ar fi : “Sie noi sentem Rumeni” şi “Noi sentem di sange Rumena”.
Autori români ai secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea ca Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, sau Dimitrie Cantemir ,trateaza amanunţit problematica etnonimului “român”, aoriginile şi semnificaţiile sale, precum şi a diferenţa dintre exonimul “valah” şi endonimul “român” :
– în sânul propriului neam, urmărind, informarea conaţionalilor lor şi,
- în afara cadrului politico-geografic românesc, pentru combaterea teoriilor greşite apărute în străinătate.
Nicolaus Olahus (adică ”românul”) care a trait intre 1493 -1568 in Transilvania, a fost poate primul român care a susţinut unitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor.Una din cele mai importante lucrări scrise de el este lucrarea “Hungaria”.
Grigore Ureche (c 1590-1647) ,a fost primul cronicar umanist moldovean din secolul XVII care în lucrarea sa Letopiseţul Ţării Moldovei ,a afirmat şi demonstrat romanitatea românilor si latinitatea limbii române.

Foto:fete din Moldova(Basarabia) îmbrăcate in costume populare
Cronicarul moldovean Miron Costin (1633-1691) ,a acordat o atenţie deosebită originii românilor și a scris primul tratat savant consacrat originii neamului nostru – „De neamul moldovenilor” -în care afirma că:
- istoria românilor începe cu cea a dacilor antici, cuceriţi de romanii lui Traian ,considerat descălecătorul cel dintâi.
- după retragerea romanilor din Dacia a rămas pe loc multă populaţie,care a rezistat năvălirilor barbare şi din aceste elemente s-a format poporul român;
- originea poporului român era atestată de:
- numele pe care străinii l-au dat populaţiei care locuia în toate ţinuturile române;(vlah,valah,etc)
- latinitatea limbii române
– urmele lăsate de romani în Dacia
Stolnicul Constantin Cantacuzino din Muntenia, (c 1640-1716) – în lucrarea Istoria Ţării Româneşti:
– susţine că românii sunt urmaşii romanilor şi se mândrește cu această descendenţă.
Dimitrie Cantemir (1673-1723),domn al Moldovei si învățat moldovean de talie europeană, scrie Hronicul romano-moldo-vlahilor,cea mai întinsă lucrare istorică de analiză a originii românilor, care inaugurează efortul istoriografiei române de a determina şi fixa locul românilor în istoria universală,argumentând descendenţa romană din Traian {„săditorul şi răsăditorul nostru”);
Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea “românesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: “…Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus…”.
Denumirea “Rumunense” constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru “românesc”. Deşi menţiunea “Sclavino Rumunense” s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-XI-lea.
Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu din Campulung catre judele Brasovului din 1521, ce conţine menţiunea “cěra rumŭněskŭ “(Ţeara Rumânească).
Termenul de “România” în accepţiunea sa modernă ,este atestat documentar în a doua decadă a secolului al XIX-lea.
Documentele istorice din evul mediu conţin două grafii: “român” şi “rumân”.
Pâna în secolul al XIX-lea ,ambele forme sunt folosite în mod nediferenţiat, uneori chiar în cadrul aceluiaşi text.
Atunci când în secolul al XVII şerbia(sau iobagia) se extinde , printr-un proces socio-lingvistic de diferenţiere semantică, forma de răspândire “rumân” ia semnificaţia de “şerb”, în timp ce forma, “român” îşi pastrează semnificaţia etnica si lingvistica.
Forma “român”, se stabilizează definitiv la inceputul sec.XIX,iar cea de “rumân” dispare treptat.


https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/09/romani-sau%E2%80%A6moldovenivlahivalahivolohi-video-asa-i-romanul/