O moştenire romană în Balcani: Vlahii





09/05/2005
Consideraţi de mulţi descendenţi ai populaţiei romane din Balcani, vlahii trăiesc în multe părţi din Balcani şi Europa de Est. Deşi comunităţile de vlahi au prosperat în trecut, istoria turbulentă a Balcanilor i-a împrăştiat şi izolat, iar identitatea lor ca grup etnic distinct a devenit tot mai ştearsă.

De Marian Ţuţui, din Bucureşti pentru Southeast European Times – 09/05/05




Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la decretul imperial emis de sultanul otoman Abdual Hamid II care a acordat vlahilor primele drepturi colective. Acestora li s-a permis utilizarea propriei limbi în biserici şi şcoli, precum şi alegerea propriilor consilieri locali. Astfel, aceştia şi-au putut înfiinţa şcoli, biserici şi alte instituţii naţionale. Între 1908 şi 1913, vlahii au avut de asemenea un deputat, un senator şi un ministru în Parlamentul Otoman. În 2 mai, vlahii din toată Europa de sud-est şi-au sărbătorit Ziua Internaţională.

Fiind în mod tradiţional un popor de păstori, căutarea unor păşuni mai bune i-a purtat prin Balcani şi Europa de Est, vlahii putând fi găsiţi chiar şi în Polonia. Faptul că s-au dedicat unui mod de viaţă pastoral i-a ţinut adesea departe de luptele etnice înverşunate care au răvăşit Balcanii de-a lungul secolelor, aceştia coexistând în pace cu populaţiile majoritare din locurile unde trăiesc. În acelaşi timp, însă, ei s-au luptat să-şi păstreze identitatea.

Originea vlahilor, la fel ca cea a românilor, cu care se înrudesc din punct de vedere lingvistic, rămâne un mister nerezolvat. Ambele popoare sunt considerate de unii descendenţii popoarelor romane din Balcani, în timp ce alţii argumentează că aceştia sunt urmaşii coloniştilor romanizaţi. Cultura română a fost influenţată de slavi, în timp ce vlahii, care îşi au originea la sud de Dunăre, prezintă influenţe bizantine şi greceşti.



Dansatori vlahi c. 1905. [Prin amabilitatea lui Marian Ţuţui]


Istoricii îi numesc macedo-români şi ei înşişi folosesc numele de aromâni. În rândul lingviştilor există un consens asupra faptului că vlaha şi româna sunt variante ale aceleiaşi limbi latine (o alta, dalmata, s-a stins în 1898, iar istro-româna este vorbită doar de câteva mii de persoane din Croaţia). Toponimele, precum Muntele Durmitor din Muntenegru, atestă continuitatea prezenţei popoarelor de limbă latină în regiunile montane şi danubiene.

Numele de "Vlah" vine din gotică şi însemna iniţial "străin", iar ulterior "vorbitor de idiomuri latine". Triburile germane utilizau numele "Welsh" pentru populaţia romană a teritoriului care a devenit în cele din urmă Wales, în timp ce romanii din sudul Belgiei au primit numele de valoni. Până astăzi, maghiarii se referă la Italia ca fiind "Olaszag," sau "Pământul Olahilor" -- versiunea maghiară a acestui termen. În timpul Imperiului Bizantin au fost înregistrate câteva provincii vlahe, dar rareori acestea au devenit state puternice. Cel mai mare succes al vlahilor a avut loc în timpul dinastiei Assan (1185-1258), când aceştia au înfiinţat cel de-al doilea Imperiu Bulgar sau statul bulgaro-vlah.

Către sfârşitul celui de-al XVIII-lea secol, Moscopole (Voskopoje), un oraş vlah din Albania, adăpostea 22 de biserici, o academie, o editură şi o populaţie de 60 000 de persoane. La această dată au fost publicate primele dicţionare vlahe, cărţi de gramatică şi abecedare. În 1788, însă, Ali Pasha Tepelena a distrus înfloritorul oraş al vlahilor.

Pe la jumătatea celui de-al XIX-lea secol, comunităţile vlahe au înfiinţat şcoli şi biserici şi s-au bucurat de sprijinul autorităţilor. Căderea Imperiului Otoman a dus la divizarea teritoriilor acestuia în naţiuni independente, care au tratat în mod diferit populaţia vlahă. O migraţie masivă a vlahilor în România a avut loc între 1925 şi 1932, la aceasta participând între 4 946 şi 6 553 de familii. Regimurile comuniste care au preluat puterea în Balcani au închis toate şcolile şi instituţiile vlahe. În general, vlahii au fost dezavantajaţi în epoca naţionalismului în ascensiune.





Vlahi c. 1903. [Prin amabilitatea lui Marian Ţuţui]


Statele nou formate au aspirat adesea la omogenitate culturală, iar comunităţile împrăştiate de păstori şi comercianţi vlahi nu erau suficient de unite pentru a-şi păstra identitatea. În plus, retrasarea graniţelor a divizat şi izolat comunităţile existente. Deşi pe vremuri erau numeroşi în Balcani, recensămintele arată că astăzi ei reprezintă mai puţin de 1% din populaţie.

Cu toate acestea, vlahii au jucat un rol semnificativ în câteva din evenimentele importante din Balcani din cel de-al XX-lea secol. În 1903, în timpul Revoluţiei Sf. Ilie din Macedonia, de la Krushevo (unde cei 4 000 de vlahi reprezentau două treimi din populaţie), a fost înfiinţat un guvern multinaţional. Trei din miniştrii acestuia erau vlahi, la fel ca liderul militar local Pitu Guli (1845-1903), onorat ca erou naţional macedonean. Până în ziua de astăzi, macedonenii privesc Republica Krushevo ca pe un model de cooperare etnică.

Astăzi, poziţia lor ca grup distinct rămâne precară în multe părţi din Balcani. În Grecia, aceştia sunt priviţi în cea mai mare parte ca fiind greci -- care vorbesc din întâmplare o limbă înrudită cu latina. Macedonia este singurul stat în care vlahii au emisiuni regulate la televiziunea naţională. Tentativele din Macedonia şi Albania de a promova limba vlahă prin cursuri la nivel universitar au fost întâmpinate iniţial cu entuziasm, însă elanul nu a fost menţinut. România a alocat o serie de burse universitare pentru vlahi şi, de la căderea regimului Ceauşescu, vlahii locali şi-au putut organiza şi promova limba şi tradiţiile. Cu toate acestea, tot mai mulţi vlahi nu îşi cunosc bine dialectul şi nu sunt în măsură să-şi exercite drepturile colective.

Deşi vlahii nu sunt bine cunoscuţi ca grup etnic pe plan internaţional, multe persoane de origine vlahă au obţinut faima mondială. Printre aceştia se numără familia de bijutieri Bulgari, stelele fotbalului Gheorghe Hagi şi Ilja Najdovski, regizorii de film Dan Piţa şi Ljubisha Georgievski, dramatugul Branislav Nushic, pionierii cinematografiei din Balcani Milton şi Ienache Manakia, şi Evanghelie Zappa, care a contribuit la fondarea Olimpiadelor moderne.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.

http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/articles/2005/05/09/reportage-01