“Mostenirea româno-vlahă este, pentru noi, muntenegrenii, o bogătie culturală cu care ne mândrim” Muntenegru/Romanian Global News


Recent o echipa a colegilor si prietenilor de la Formula AS a intreprins o vizita de documentare in Muntenegru pe urmele vlahilor/romanilor din Munti.
Materialele publicate le puteti gasi deja in editia tiparita ce se distribuie la chioscuri in Romania si curand vor fi disponibile si pe internet. Domnul Ion Longin Popescu a avut amabilitatea sa impartaseasca si cititorilor Romanian Global News din cele descoperite la fata locului, materialul de fata venind sa raspunda celor care se mai intreaba inca de ce Romania are datoria de a se ocupa de romanii din jurul frontierelor si din Balcani.Daca o si face asa cum trebuie asta este o alta poveste!

Dr. DURO BATRICEVICI Istoric din Cetinje, Muntenegru
„Mostenirea româno-vlahă este, pentru noi, muntenegrenii, o bogătie culturală cu care ne mândrim”.În volumul „O enigmă si un miracol istoric: poporul român”, marele istoric Gheorghe Brătianu demonstrează cum a fost posibil ca, în urmă cu două mii de ani, din Transnistria până în Carpati si de acolo până în Balcani, Pind si Adriatica, să ia nastere acelasi popor, vorbitor al aceleiasi limbi: poporul român, limba română (cu dialectele respective). Fără asemănare în istorie, această etnogeneză i-a uimit pe savantii europeni care, negăsind explicatia „iederii” românesti întinse ca un imperiu pe aproape un milion de kilometri pătrati, s-au multumit s-o numească o enigmă si un miracol. Decupând, din acest imens spatiu, Peninsula Balcanică, unde latinizarea tracilor si ilirilor a avut loc înaintea latinizării dacilor nord dunăreni, găsim aici o adevărată „mare” de români/vlahi/aromâni/istroromâni/meglenoromâni. Până în secolul al VII-lea d.Chr., masa de milioane de urmasi ai Romei ce împânzeau Pindul, Epirul si Tesalia, Macedonia, Iliria, Dalmatia, Panonia si Carpatii trăia ferice. A avut loc însă invazia slavă, iar marea edenică a românilor a fost greu tulburată. Folositi de greci pe post de jandarmi ai Bizantului, sârbii si bulgarii au reusit să distrugă în mare parte tesătura latină a Peninsulei, asimilându-i pe cei mai multi dintre români/aromâni cu forta sau împingându-i în munti si văi izolate. Astăzi, doar în nordul Greciei se mai pot auzi glasuri „rămânesti”; doar zone din Albania si Macedonia, precum si Timocul bulgăresc si sârbesc (fosta Tribalia) mai pot întretine, în ciuda asupririi jandarmeresti, flacăra românismului. Desi tările din fosta Iugoslavie au fost întemeiate pe croială vlahă, doar în Serbia mai există vlahi/români în carne si oase. În Bosnia Hertegovina, Muntenegru si Croatia există ceva mai multă bunăvointă pentru elementul latin, desi teoria panslavistă, cum că vlahii erau „sârbi săraci coborâti din munti”, stă încă la vedere în cărti si reviste. Chiar dacă în aceste tări nu mai există vlahi recunoscuti ca atare, există totusi ceva: legendele lor, bisericile, toponimele si obiceiurile ciobănesti, cătunele si cimitirele întemeiate de ei, locurile sacre de rugăciune din munti, amintirea lor încă vie.

Porniti într-o adevărată expeditie de antropologie arheologică, câtiva redactori ai „Formulei AS” au ajuns recent în sate, munti si orase din Bosnia si Muntenegru. Plecând de la îndemnul Prea Sfintitului Daniil, episcop de Vârset, ne-am lăsat initiati în trecutul legendar al vlahilor de un reputat istoric din Cetinje, muntenegreanul Duro Batricevici, coautorul lucrării „Vlahii din Muntenegru”. Ignorând teoriile ridicole ale nationalistilor locali, dr. Batricevici a ales calea adevărului.
„Vlahii sunt populatia autohtonă romanizată din Peninsula Balcanică”
Reporter: Cine sunt vlahii, domnule profesor: „sârbii săraci” sau o populatie romanizată, complet diferită de slavi?
Duro Batricevici: Fără nici o îndoială, vlahii sunt populatia autohtonă romanizată din Peninsula Balcanică, care s-au mentinut în aceste tinuturi si după venirea slavilor, în secolul al VII-lea. În documentele domnitorilor sârbi si bosniaci de la începutul secolului al XIII-lea, numele de vlahi este dat si locuitorilor din Croatia, în primul rând din Dubrovnic si împrejurimi. Este în afara oricărui dubiu că slavii au învătat oieritul, cărăusia si mestesugul prelucrării metalelor de la vlahi, fiindcă i-au găsit aici, erau oamenii locului. Pe ei îi numeste Sextil Puscariu „români apuseni”, iar dialectul lor istoric, ca si acela a istroromânilor, era foarte apropiat de limba daco-română si usor diferit de dialectul aromân.
Rep: Perioada timpurie a vlahilor este destul de putin cunoscută. Orasul Cetinje detine însă destule mărturii despre vlahii Evului Mediu si ai epocilor mai apropiate de noi. Ce ne puteti povesti din acel trecut legendar?
D.B.: Legendele despre vlahi sunt tot atât de adevărate ca si documentele, este ceva special în acest fel de mărturii. Astfel, cel dintâi vlah mentionat în Cetinje a fost voievodul Ivan Borojevici (Ioan Boroi) din zona Stari Vlah – un om bogat si întelept, refugiat din calea turcilor în anul 1430. El a pus bazele civilizatiei în aceste locuri sălbatice, pierdute printre păduri seculare, deoarece vlahii aveau vocatie de buni arhitecti si constructori, pe lângă renumele lor de ciobani (dr. Batricevici pronuntă cuvântul ciobani fără a-l traduce în sârbă – n.red.). Cel mai important lucru legat de Borojevici este prietenia lui cu Ivan Crnojevici, regele Muntenegrului, pe care l-a convins să mute capitala la Cetinje, oferindu-i pământ pentru construirea palatului regal si a mânăstirii existente si astăzi. Potrivit unei alte legende, voievodul Crnojevici, dorind să-si stabilească resedinta si capitala la Cetinje (fost Podlovcenski dolac), ar fi găsit locul ocupat de vlahii condusi de legendarul duce Radu Vlahul (Radule Vlah). Un timp, au trăit în bună întelegere, muntenegreanul i-a dat chiar fiica de sotie. Ducele vlah devenise însă prea puternic si, într-o iarnă, i-a uluit pe muntenegrenii de la curtea domnească din Cetinje, care l-au văzut venind din Kotor, de peste munti, călcând pe suprafata zăpezii, desi aceasta depăsea doi metri. Unii au spus că venise să prade mânăstirea, dar toti se minunau si-si făceau cruce, cum de putuse un om atât de greu si voinic să răzbească prin omătul cât casa! Radu a râs si le-a arătat crple, niste încăltări speciale care te tineau la suprafata zăpezii, inventate chiar de el. Atunci a înteles Crnojevici cât de puternic si periculos este Vlahul si, drept urmare, a poruncit oamenilor săi să-l ucidă. Rămasi fără conducător, vlahii s-au împrăstiat. Potrivit legendei lui Radu, de numele lui se leagă constructia bisericii vlahe, din nuiele si lut, biserică ridicată la 1450 si existentă si astăzi sub numele de Vlaska Crkva (Biserica Vlahilor). Dar, după datele oferite de istoricul vlah Iovan Ivanisevici, biserica vlahilor a fost totusi ridicată de celălalt mare vlah, Ivan Borojevici, iar sub cele două uriase pietre de la intrare ar fi înmormântati el si sotia sa, Jelica.

„Am fi bucurosi să mai avem si azi comunităti active de vlahi, asa cum sunt în Timocul sârbesc”
Rep: După părerea unora, însusi voievodul muntenegrean Ivan Crnojevici ar fi fost vlah, sotia lui fiind originară din Venetia. Cum comentati?
D.B.: Cred că este doar o speculatie. În schimb, ieromonahul Macarie, foarte apropiat de regele Crnojevici, proprietarul primei tipografii în Muntenegru si al primei tipografii în Tara Românească, pare a fi fost cu adevărat vlah. La năvălirea turcilor, Crnojevici îl trimite pe Macarie la Târgoviste. Aici se pune întrebarea: de ce l-a trimis Crnojevici tocmai la Târgoviste, la mânăstirea Dealu? De ce nu l-a trimis la Sarajevo, de unde venise? De ce nu l-a trimis la Venetia, unde învătase meseria de tipograf? Fapt e că Macarie (tipăritorul Tetraevanghelierului -n.red.) a tipărit primele cărti la numai 38 de ani după inventarea tiparului de către Gutenberg, iar stabilirea sa într-o tară vorbitoare de limbă română nu poate fi întâmplătoare. Nemaivorbind de retragerea sa, la bătrânete, tocmai la mânăstirea Hilandar de la Muntele Sfânt, întretinută cu danii anuale de Petru Rares.

Rep: Faptul că vlahii au dispărut asimilati în masa de slavi, lăsând în urmă doar traditii, toponime, nume de familie, morminte si pietre de altar, mi se pare greu de explicat. Ce reprezintă mostenirea vlahă pentru Muntenegru?
D.B.: Mostenirea româno-vlahă este, pentru noi, muntenegrenii, o bogătie culturală cu care ne mândrim. Am fi bucurosi să mai avem si azi comunităti active de vlahi, asa cum sunt în Timocul sârbesc si bulgăresc, deoarece ei fac parte din istoria noastră si nu putem să ne dezicem de trecut. Noi nu putem uita sacrificiul vlahilor în bătălia contra turcilor de la Rahovo, din secolul al XIX-lea, si nu întâmplător gardul ce înconjoară Biserica Vlahă din Cetinje a fost făcut de muntenegreni din pustile capturate de vlahi de la dusman. Acest gard este cel mai emotionant monument de multumire ridicat eroismului vlah în Muntenegru.

NIKOLA RAJKOVICI
Istoric din Cetinje–„Slavii n-au găsit aceste pământuri pustii. Le-au găsit ocupate de băstinasi, adică de ciobanii vlahi”În vârstă de 99 de ani, istoricul Nikola Rajkovici se mândreste cu câteva volume publicate si cu o autoritate remarcabilă în rândul universitarilor muntenegreni. În cursul documentărilor sale despre trecutul sârb si muntenegrean, a fost nevoit să tină seama de un „strat” mult mai vechi de populatie băstinasă. Asa a ajuns să-i studieze pe vlahi. Prima frază cu care d-l Rajkovici ne-a întâmpinat a fost aceasta: „Slavii n-au găsit aceste pământuri pustii. Le-au găsit ocupate de băstinasi, adică de ciobanii vlahi”. Mai departe, Nikola Rajkovici spune: „Tot ce era în jur, la munte, la câmpie si la mare, ba chiar si în insulele din Adriatica, era pământ vlah, organizare vlahă, civilizatie vlahă. Practic, Zeta (vechiul nume al Muntenegrului) era locuită de vlahi. Primul lucru pe care l-au făcut muntenegrenii a fost să-i împingă pe vlahi, de la mare si de la câmpie, spre interiorul Tării, să-i izoleze în munti. Acelasi lucru s-a întâmplat si în Bosnia. Acolo, de frica islamizării, multi vlahi s-au refugiat în Muntenegru, unde au întemeiat asezări pe care le-au botezat cu numele de acasă. De aceea avem, spre exemplu, câte un sat numit si unul în ambele tări. De remarcat că, desi oficial vlahii au dispărut demult, sunt încă persoane care se mărturisesc drept vlahi, cum ar fi nora mea, Dusanca”.Un material de Ion Longin Popescu care ii aduce multumiri doamnei Milica Rajkovici, pentru traducerea din limba sârbă.





POSTED BY R0BYNQWD / OCTOMBRIE 22, 2009 / 

http://www.radiometafora.ro/2009/10/22/mostenirea-romano-vlah-este-pentru-noi-muntenegrenii-o-bogtie-cultural-cu-care-ne-mandrim-muntenegruromanian-global-news-n/