LIMBA VLAHILOR MERIDIONALI



Documentele scrise în limba latină, italiană sau slavă (bulgară), n-au păstrat texte scrise în limba vlahă, pentru că limba nu avea un alfabet propriu(Grigore Ureche,op.cit., pg. 134). Dar au rămas cuvinte din toponimie şi onomastică.

S-ar părea că încă din Evul-Mediu ar fi existat în Balcani o lingvistică balcanică, o limbă comună a latinităţii vulgare.

Apare un nume vechi: Ozanulo, citat într-un document la anul 852, lângă Spalato (Split)(Konst. Ziricek, Die Romanen in den staden Dalmatiens vehrend des Miltealters, Viena, vol. I,1901, pg. 38-41), este cel mai vechi nume consemnat în istorie şi în Balcani în cadrul onomasticii. Dar, mai apar şi alte nume de origine latină: Negulus de la ţara Veccia (1070), Petras Draculus şi Zarzi Draculus (1080), BlacusVeterenasus (1125), Şerban (1278), Doburlus (1319), Vladoe Ursu Vlachus (1372),Danciul (1467).

Un document de la Zara (1527), aduce noi nume: Vidul Matulichia, Ilul păstor,Dobrula, Bucala, Razolula (Silviu Dragomir, op. cit. pg. 148).

Iată hrisoave sârbeşti, cu nume de origine romana: Hrisovul de la Jicea , Hrisovul de la Decani şi Hrisovul ţarului Duşan; iată numele: Bukot, Bun, Şarban, Bradel, Surdul,Fecior, Micul, Maţul, Vişinel. Altele au sufixul „-ul”, ca de exemplu: Dedul, Bagdul, Negul, Rasul, Vlahul, Radul (Silviu Dragomir, op. cit. pg. 150-151). Apar toponime Vlahe (de sorginte romană): Butur-palie, Kornet, Kenecika, Negrişor, Taure, Sava, Sura.

După dispariţia dinastiei Asăneştilor, avem tot mai puţine documente care vorbesc despre româno-vlahii balcanici. Theofilact Simocatta aduce un argument în care se poate vedea că în nordul Dunării nu se mai vorbea latina, ci „vlaha”sau româna.

În Evul Mediu, după Petar Skok, în Valahia Mare din Balcani, se vorbeau două limbi: cea oficială (slavona) şi cea populară (valaha sau româna); exista bilingvismul la un număr limitat de preoţi, însă populaţia nu ştia slavonă. Astăzi situaţia se menţine, în Timoc Serbia şi Bulgaria; limba oficială e sârba sau bulgara, iar limba uzuală în popor este românovlaha, o stare asemănătoare cu cea amintită mai sus.

În afară de limba vorbită, românii din Timoc, Serbia şi Bulgaria, au o puternică memorie istorică, ei ştiu că şi-au construit casele pe vestigiile romane ale strămoşilor lor, că se trag din „letini”(romani), aşa cum sârbii se trag din slavi.

Există şi alte toponime medievale, menţionate de Stoian Novacovici: munţii cei înalţi: Migior – Magior, Ursula, Romania, Negrişor, Vlaşka, Korona, Cer, Babeş, Barbat, Stănişor, Bucar.

Din arhivele vechi, Stoian Novakovici pomeneşte câteva nume de familii, luate din Hrisovul de la Jicea: Bun, Mărgela, Bunilo, Bucar, Tus, Gripon, Şarban, Sigur. În Hrisovul ţarului Duşan apar numele: Bărbat, Altoman, Creţul , Moţul, Alen , Lumsa, Capar, Buţcat , Ursulovici, Drajul, Gradul, Baldovin, Bunislav, Şarbanovici etc.

În prima cronică de la Deceani sunt pomeniţi vlahii Bardiştani, 11 case, vlahii Tudoricevci- 29 de case, vlahii Svetovraciki- 3 case, satul Râznici cu 35 de case şi cu hotare, celelalte familii fiind fără hotare. În ceea ce priveşte vlahii Sremleni sau Sermiani, exista un munte Sermiani şi un sat Sermiani pe Drina.

Apoi existau vlahi Mergoi şi cătunuri după Firicek în Bulgaria, satul Vârtogaşi, ţinutul Vranie, apoi satele Acarnania, Cătunişte şi Vlaho-Cătun.

După cronica Sf. Arhangheli a lui Duşan, mai erau vlahii Blateiani-87 de familii, satul Gunzaţi- 75 de familii, cătunul Ianciste- 32 de familii, cătunul Golubanţi- 36 de familii, cătunul Cotârciani- 68 de familii, Sinianţi în Bosna cu 33 de familii, cătunul Pinişinţi- 36 de familii, Dragoievţi cu 80 de familii.

Ţar Duşan

Într-o cronică de la Deceani din 1382 este pomenit un monah Dorotei şi fiul său Dănilă, vlahi Silegovţi.

În cronica lui Giuragi Brancovici din 1428 apare celnicul valah Radici din satul Radivoievţi. Sunt pomeniţi vlahii din Bosnia , zona Huma, Neretva; mai sunt pomeniţi vlahii banului Bosna la 1344 şi 1361, apoi nobilii din neamul Sanca. La 1386 sunt amintiţi vlahii care şi-au salvat turmele fugind la Dubrovnik de frica turcilor.

Mai apar în cronicile sârbeşti vlahii care întreţineau mănăstirile: Mileşeva, Studeniţa, Moracea.

În cronica regelui sârb Stevan Deceanski apar 40 de sate şi 9 cătune de vlahi cu 2097 de familii. Cea mai veche lege dată vlahilor este cea a regelui Milutin, de unde rezultau obligaţiile sau impozitele în oi şi produse faţă de statul sârbesc. Cneazul Stevan Deceanski menţiona cum era repartizată munca obştească la vlahii Costadinovei, Goilonţi, Tudoricevţi şi Suşiceani, în ceea ce priveşte hergheliile de cai , iar privitor la oi erau pomeniţi vlahi Ratisevţi şi Savetovreaceani.



Stevan Deceanski

În Hrisovul lui Duşan apare Zakan Vlahom, obligat să dea oi, miei, lână (Glasnik V, pg. 310) şi să transporte sarea şi grâul pentru călugări. Fireşte toate aceste munci erau gratuite şi obligatorii.

La 1891, când Stoian Novakovici scria despre satele sârbilor, spunea: „Acest lucru se poate vedea şi azi în viaţa valahilor vechi din munţii de miază-zi din Serbia, care în anumite perioade vin şi vând produsele lor, iar din Belgrad transportau stofele la Ujiţe, Ivaniţa, Nova Varoş şi Pojega.”

Vlahii făceau toate muncile, plăteau dările statului, regelui sârb şi bisericii, doar drepturi nu aveau. Casele lor, la început cătune, erau construite din lemn şi paie, amestecate cu pământ. Ţăranul vlah, ca şi cel sârb, îşi construia singur toate uneltele de lucru, iar ţiganii caravlahi vindeau albii, fuse, furci, obiecte din lemn moale. Cei mai renumiţi constructori de case de lemn împodobite erau Osacianii de pe Drina, de asemeni vlahi.

Există o scrisoare din 1407, în care Răguzanii se plâng regelui Bosniei cum că vlahii din regatul lor au ucis un cetăţean răguzan şi nu au vrut să-i despăgubească familia. După M.V. Milicevici, era un obicei vechi ca, în cazul unui omor, criminalul să-i plătească familiei victimei cât se înţeleg, după aceea să se facă fraţi de cruce.

În jurul anului 1530, Kuripeşici aminteşte că în judeţele Kruşevaţ, Ceaceak, Ujiţe, vlahii trăiau ca stăpâni ai munţilor, ducând o viaţă grea şi dură pe tăpşanul munţilor.

Cristea Sandu Timoc

(Fragment din lucrarea „Vlahii”)
https://astraromana.wordpress.com/2010/11/12/limba-vlahilor-meridionali/