Ierusalimul aromanilor: Negot si negustori moscopoleni






Impreuna vom scoate din uitare acel aspect al orasului Moscopole care nu este foarte bine cunoscut nici pana astazi. Desi importanta economica a urbei intemeiata de aromanii moscopoleni nu poate fi tagaduita, detalii legate de marfurile care treceau prin mainile acestor negustori capabili si reteaua lor comerciala continentala raman inca intr-un con de umbra.

Chiar daca informatiile sunt putine, pe cele pe care le avem le vom folosi pentru a surprinde macar o parte a vietii economice a orasului Moscopole, o urbe care s-a inchegat in jurul muntilor Gramos, la o inaltime de 1.150 de metri si la 100 de kilometri de Tirana (capitala Albaniei de azi – n.red.), care la momentul apogeului, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, era considerat unul dintre cele mai mari orase al Imperiului Otoman.

Nu doar locul ascuns intre munti, ci si controlul strict in regiune al otomanilor le-au oferit moscopolenilor un centru propice pentru desfasurarea tranzactiilor comerciale, dar si un sentiment de siguranta ce se va dovedi, insa, inselator.

Orasul lor este coplesit de navalirile cetelor de talhari albanezi, dezlantuiti in timpul razboaielor ruso-turce petrecute la sfarsitul secolului al XVIII-lea, profitand numaidecat de haosul ce s-a instapanit in regiune ca urmare a luptelor. Insa lovitura finala i-a apartinut celui cunoscut ca “Leul de la Ianina”, un pasa cu origini albaneze, trecut la mahomedanism, care a distrus din temelii orasul.

In doar cativa ani de la raidul lui, Moscopole va deveni de nerecunoscut. Este interesant de mentionat ca in “Travels in northern Greece” topograful britanic William Martin Leake face o scurta descriere a locurilor: “(…) in prezent mai sunt doar doua sau trei sute de case locuite in acest loc (…) orice ar fi fost odata, in acest moment, Moscopole prezinta acum infatisarea unui sat.” Si acest lucru era narat la nici doua decenii de la atacul pasei.

Mult mai tarziu, cunoscutul lingvist Theodor Capidan face o descriere a urbei si a ruinelor: “In afara de temeliile cladirilor, dintre care unele au trebuit sa fie foarte mari, nu au ramas decat gramezile de pietre rasturnate”. Testamentul maretiei demult trecute a orasului Moscopole.

De la ciobani la mari negustori

Desi au avut un inceput umil, prin natura indeletnicirii lor de pastori, aromanii au cunoscut cele mai scurte trecatori si pasuri, iar multi s-au ocupat de carausie. In timp, invatand trucurile meseriei negustoresti, ei s-au implicat din ce in ce mai mult in activitatile comerciale.

Mai mult de atat, pentru ca imperiul otomanilor se intinsese pe brazde intregi ale Europei, tot negustorii au fost cei mai castigati, caci acum puteau calatori nestingheriti in Peninsula Balcanica, iar unii chiar dincolo de ea. Ii putem gasi pe aromanii moscopoleni la Cadiz, Genova, Livorno, Napoli, Triest, Venetia, unii chiar si la Constantinopol, Moscova si Viena.

N-ar trebui sa ne mire atunci ca dam peste unii dintre ei si in Tara Romaneasca. Doar una dintre consecintele raspandirii activitatii lor economice este ca fac cunoscut romanilor de la nord de Dunare ca si la miazazi existau comunitati romanesti.

Contactele negustorilor aromani cu tarile romane

Inca din secolul al XVII-lea se cunosteau aceste legaturi. Ne putem referi la Miron Costin care in “De neamul moldovenilor” spune ca: “(…) in tarile grecesti, un neam cele zicem cotovlahi, colonia Ramului este”.

Dimitrie Cantemir si el in “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” ne scrie ca: “Vlahii de la muntele Pindului (…) sunt carora astazi noi le zicem cotovlahi, iara ei ne zic noua romani din Vlahia Mare. Dintr-acestea a lui Honiates si a lui Halcocondilas cuvinte, chiar sa cunoaste ca vlahii care in tara greceasca au ramas, sa fie un neam cu romanii nostri, si precum pe vremea lui Isachie Anghe’, dela cisteilalti despartindu-sa, au ramas pe acelea locuri, unde si acum multime de dansii, prin satele Ioanninnii, in Epir, lacuesc.”

Graitor este si Constantin Cantacuzino: “Sunt dara acesti cotovlahi, cum le spun vecinii lor, (…) oameni nu mai osebiti nici in chip, nici in obiceie, nici in taria si faptura trupului, decat rumanii acestia, si limba lor rumaneasca (…). Zic si aceasta, ca, de-i intrebi si pe ei: crestine, ce esti? el zice: vlahos, adica ruman, si locurile lor, unde lacuesc, le zic: Vlahia, iar tarii acesteia ei ii zic Vlahia cea mare (…)”.

Ca negustorii moscopoleni faceau comert cu romanii nord-dunareni este dovedit de scrisorile comerciale la care vom face referire putin mai jos, insa descoperim si unele referinte folcloristice interesante, care ar putea avea legatura cu drumul parcurs de feciorii lor in Tara Romaneasca.

“Din literatura poporana a aromanilor”, a lui Pericle Papahagi, descoperim ca ei erau extrem de nemultumiti, voind ca “Focul sa arda Vlahia, ca pleaca tineri in floarea varstii. Pornesc tinerii sa vie acasa, ies vlahute si nu ii lasa”.

La fraiele comertului balcanic

Pentru a ne face o idee in privinta puterii economice a orasului trebuie sa cercetam desigur comertul patronat de moscopoleni. Balthazar Comte, consul al Frantei la Durazzo, scrie cateva randuri legate de tranzactiile grecilor si turcilor cu venetienii la sfarsitul secolului al XVII-lea.

La un moment dat spune ca unii negustori greci sunt stabiliti in Moscopole. In mod evident, acestia nu aveau cum sa fie greci, ci aromani. Ei sunt confundati lor pentru ca utilizau greaca in locul limbii materne si au fost pusi laolalta cu grecii in necunostinta de cauza.

Comte continua: “Toti acesti negustori, impreuna, incarca, o data pe an, marfa pentru Venetia (…): 3.000 de chintale de ceara, 15.000 de chintale de lana fina, o oarecare cantitate de cordovane, abale, aproape 30 de livre de matase si piei de bou si de bivol. In schimb, acestia primesc, o data pe an, 1.500 bucati de postav din Venetia, lucrat tocmai pentru aceasta tara si 300 de bucati de londrine si, in afara de acestea, diferite maruntisuri”.

Negustorii de care vorbeste Comte “nu se servesc decat de navi francese, englese, olandese si ragusane pentru transportul marfurilor lor”. In alte cuvinte, intr-un singur an, venetienii primeau pe mare, printre altele, 1.500 de tone de lana, 300 de tone de ceara si 150 de tone de matase, cantitati intr-adevar impresionante, moscopolenii contribuind si ei la aceste cifre, desi nu putem cunoaste cu cat.

Insa, in scrisorile comerciale descoperite de Valeriu Papahagi, insasi moscopolenii, care il aveau ca legatura pe Gheorghe Cumano la sfarsitul secolului al XVII-lea in Republica Dogilor, ne spun ce transportau.

Nicolae Teodoru ii scrie lui Cumano: “Nepotul meu Teodor al lui Constantin iti trimite cu aceasta tartana (nava de transport – n.red.), abale (tesaturi groase de lana din care se confectionau haine taranesti n.red.), o suta optzeci si sase (…). Cu a doua corabie iti vor sosi cele trei colete de ceara, caci nu au apucat aceasta tartana”.

Mihail Gheorghiu Sideri, tot lui Cumano: “Cu tartana numita San Juan Batista a capitanului Nicolae iata ca iti trimet acum sase sute optzeci si sase legaturi de abale si sase colete de ceara […].”

Legat de comertul cu Tara Romaneasca, gasim ca ei veneau la nord de Dunare in special dupa ceara. Il putem da pilda pe Al. Gheorghiu: “Tatal meu a dat bani pentru 3.000 de ocale de ceara si iar se va duce anul acesta, in Vlahia, dupa ceara, iar fratele meu in Bosnia”.

Putem vedea ca tatal negustorului cumparase circa patru tone de ceara si urma sa mai faca inca un drum pentru o noua achizitie. Cat despre valoarea marfurilor moscopolenilor si cat de mult a putut prospera orasul in urma negotului vom putea vedea in materialul urmator.

Desi importanta economica a urbei intemeiata de aromanii moscopoleni nu poate fi tagaduita, detalii legate de marfurile care treceau prin mainile acestor negustori capabili si reteaua lor comerciala continentala raman inca intr-un con de umbra.

Pentru a ne face o idee despre puterea economica a moscopolenilor ne putem uita la cele scrise de Al. Gheorghiu, care mentiona suma de 5.000 de ducati pentru un transport de-al sau. Si mai elocvent este Dimitrie Bendu care il informa printr-o scrisoare pe Cumano, reprezentantul moscopolenilor in Venetia, de un transport apreciat la nici mai mult nici mai putin de 10.000 de ducati.

Cat ar insemna totusi in zilele noastre? Trebuie doar sa ne gandim ca o uncie monetara valoreaza la cursul valutar actual circa 1.400 de dolari si ca un ducat, moneda de aur a venetienilor, are putin peste 1/10 dintr-o uncie. Calculand, costul bunurilor s-ar ridica acum la peste un milion in dolari (calcul aproximativ – n.r.).

Insa, o putem cuantifica mai bine intr-un alt fel. In timpul conflictului purtat cu otomanii intre 1645 si 1669, venetienii puteau accede la rangul nobiliar daca sustineau pentru un an intreg un contingent de 1.000 de luptatori in Creta, cu totul cheltuielile ridicandu-se la circa 60.000 de ducati. Luand in considerare acest lucru, observam usor ca tranzactiile moscopolenilor nu erau in niciun caz neinsemnate.

Din restul scrisorilor comerciale inventariate de Valeriu Papahagi putem descoperi ca la sfarsitul secolului al XVII-lea se expediau de negustorii moscopoleni prin porturile Ragusa, Durazzo si Valona abale, basane, cafea, ceara, cordovane (n.r. piei fine de capra sau de oaie, folosite pentru incaltaminte de lux si marochinarie), cuverturi, lana, matasuri, museline, pielarii, schiavine, smoala, velinte, tutunuri, untdelemnuri.

Din Venetia erau luate arme, brocatele (stofa care imita un tip de tesatura fina – n.r.), bronz lucrat, ceara, cositor, damaschine (tesatura de bumbac, matase sau lana, cu desene mari in relief, folosita la confectionarea fetelor de masa sau a albiturilor de pat – n.r.), hartie, indigo, londrine (tesatura de lana groasa din care se confectioneaza imbracamint sau paturi – n.r.), majolica (un tip de faianta italiana – n.r.), postavuri, plumb, sticlarie, velure, zahar.

Datorita lor mai cunoastem ca pentru apele Adriaticii, negustorii intrebuintau nave mici, lungi si inguste pentru cabotaj: feluci, polacre, tartane, trabacole. Este interesant de mentionat ca insusi Constantin Cantacuzino a calatorit la Padova pe corabia “Madonna del Rosario”, intrebuintata de negustorii moscopoleni pentru transportul de marfuri si la care se face referire in mai multe randuri.

Din sumarul marfurilor alcatuit la Durazzo in prima jumatate a secolului al XVIII-lea si cunoscut noua tot prin intermediul lui Valeriu Papahagi, descoperim ce se descarca si se incarca in portul orasului de negustorii moscopoleni.

Dimitrie Teodoru si alti negustori moscopoleni ii trimit la 10 ianuarie 1742 lui “Ioan Dimitrie asociat, la Venetia, tutun, baloturi 681, cari cantaresc ocale 38112 (…)”. Baloturi care ar cantari in unitati de masura actuale, circa 45 de tone.

Mentiuni ale unei mari familii a orasului Moscopole

In aceste liste dam si peste reprezentanti ai familiei Saguna. Ioan Saguna la 30 aprilie 1720 incarca o cantitate nespecificata de ceara pe nava “Madonna di Rosario” pentru a-i fi livrata lui Dimitrie Chierassari in Venetia. El este mentionat si un an mai tarziu intr-o relatare a consulluui Pietro Rosa catre Gasparo Marini.

Mult mai tarziu, pe 15 iunie 1752 se face referire la un Constatin Saguna care urma sa ridice de la Durazzo “panza, bucati 34, marfuri, o lada, garafe si alta olarie, lazi 27, sticlarie, o lada mare, hartie, baloturi 2″. Tot el detine onoarea de a fi printre ultimii moscopoleni mentionati in documentele venetiene, inainte ca metropola sa decada.

Epoca de prosperitate apune

Pe cat de maret a fost Moscopole, totodata, la fel de strasnica a fost si ruina sa. Cu un comert cat se poate de infloritor, negustorii au cautat sa-si investeasca avutul in propriul oras. Nu-i de mirare atunci ca Moscopole, la apogeul sau, in mijlocul secolului al XVIII-lea, avea peste 35.000 de locuitori. Chiar si acum este considerat cel mai mare oras al vremii din Peninsula Balcanica.

Breslele cunosc o dezvoltare impresionanta, existand numeroase ateliere de aramari, argintari, bumbacari, cazangii, croitori, cutitari, faurari, lacatusi, pietrari, tabagii, zidari sau zugravi. Este construita o tipografie, singura care exista in cadrul Imperiului Otoman, dupa cea din Constantinopol, dar si Noua Academie, finantata cu banii negustorilor. Orasul dispunea si de un orfelinat si de un spital pentru nevoile medicale ale oamenilor, iar bisericile numarau cateva zeci.

Numai ca secolul al XVIII-lea a fost si unul plin de tulburari si de restristi. Inca din 6 ianuarie 1742, consulul venetian Giambattista de Rossi ii scrie lui Girolamo Querini, inspectorul Dalmatiei si al Albaniei, ca din pricina unei molime “la Moscopole e prapad: mi s-a adus precis la cunostinta ca pana acum, din nenorocire, au pierit doua sute de insi”.

Razboaiele ruso-turce succesive au perturbat comertul in peninsula, moscopolenii vazandu-si rutele si traseele de negot periclitate. Incetul cu incetul ei nu mai pot comercializa cu venetienii, pierzandu-si o buna bucata a veniturilor si incearca sa se indrepte cu marfurile lor spre Viena.

Raiduri, jafuri si pustiirea orasului Moscopole

Insa, incursiunile repetate ale bandelor de albanezi au schilodit orasul, devenind apoi o prada usoara pentru oamenii lui Ali Pasa. Odata pustiit, incepe un adevarat exod in randurile moscopolenilor. Cei care au plecat si-au gasit adapost in statele invecinate Portii, indeosebi in Imperiul Habsburgic.

Cazul lui Naum Saguna, al carui baiat, investit mitropolit ortodox al Transilvaniei, va lupta pentru recunoaterea drepturile romanilor ardeleni si va juca un rol insemnat in timpul Revolutiei din 1848. Vorbim bineinteles de nimeni altul decat de Andrei Saguna.

Contributii la fel de importante le-au avut si cei din familia Mocioni. Alexandru Mocioni, deputat in Camera Ungara a Parlamentului de la Budapesta, a militat pentru drepturile romanilor si a sustinut intemeierea unui partid national in Banat si Crisana.

Un aparator al cauzei nationale romanesti a fost si Andrei Mocioni, membru al Senatului Imperial de la Viena, unul din membrii fondatori ai Academiei Romane. Nu mai vorbim de un Contantin Ucuta, protopop la Poznan, care tipareste la Viena un abecedar de aromana, de un Gheorghe Roja, care publica si el cateva scrieri despre aromani sau de un Mihail Boiagi, care pune la punct o carte de gramatica aromaneasca.

Marile familii au putut supravietui intr-un fel sau altul distrugerii orasului. In schimb, Moscopole, odinioara marele centru economic al lumii balcanice, nu a reusit vreodata sa-si revina dupa loviturile grele primite in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Tot ce a mai ramas de pe urma lui s-a restrans cu timpul la un sat cu mai putin de cinci sute de locuitori care cu greu a supravietuit pana astazi.

Putine lucruri dau de banuit ca aici a inflorit candva o metropola, un pilon al negotului balcanic. In urma au ramas doar ruinele si memoriile insemnatatii avute odata. De Laurentiu Dologa – Ziare.com








http://www.frontpress.ro/2013/05/ierusalimul-aromanilor-negot-si-negustori-moscopoleni.html