George CADAR, cercetătorul care tălmăceşte "limba bătrână"

Licenţiat în istorie antică, membru al Asociaţiei Române de Studii Semiotice şi al Societăţii Internaţionale de Ştiinţe Semiotice, băimăreanul George CADAR poate şoca prin convingerile sale, conform cărora poporul român îşi are originea într-un întins Imperiu sfânt al păstorilor, iar limba română este urmaşa unei aşa-numite "limbi bătrâne". Toate aceste idei contrazic informaţiile primite de noi toţi la şcoală, dar George Cadar subliniază că afirmaţiile sale nu sunt speculaţii, ci se bazează pe documente. Cercetătorul, în vârstă de 57 de ani, a publicat, de curând, studiul "Origini. Sfânta limbă bătrână a zimbri-geţilor", iar în prezent lucrează la o altă carte, "Vlahii. Alahva" care conţine 12 dicţionare în care sunt traduse în "limba bătrână" cuvinte din tot atâtea alte limbi europene, pentru a demonstra că acestea îşi au originea în ea. 

Reporter: Pe ce suprafaţă se întindea acest popor bătrân, după cum aţi scris şi în cărţile dvs.?

George CADAR: Convingerea mea este că poporul nostru îşi are originea în zona eritreico-egipteană, în acea parte a Nordului Africii care se cheamă Havilah sau Havlas, care poate că dă şi denumirea poporului vlahilor. Ea se întinde imediat după glaciaţiunea Wurm, ultima mare glaciaţiune, în zona Peninsulei Balcanice până la actualul teritoriu al ţării noastre, puţin în Nordul Crimeei şi până în zona Podişului Anatolian, în perioada în care Marea Neagră nu era decât un lac. Diluviul face ca acel vechi Imperiu sfânt al păstorilor noştri să se împrăştie şi să se disipe până ajunge să se întindă în apropierea Tibetului, de-a lungul zonei Afganistanului, Caşmirului Indian sau Pakistanului, Nepal, până în Kârghistan şi Daghestan, căci însăşi denumirea "dachistanilor" înseamnă în limba bătrână "dacii de stâncă" sau "dacii de piatră". 

R.: Daţi-ne nişte exemple de cuvinte din limba bătrână, cum o numiţi dvs.
G.C.: Spre exemplu, pot să vă spun că apei i se spunea "iza" şi îmi veţi da dreptate. "Firiza", să zicem, înseamnă "firul apei". "Iz" înseamnă umiditate, rădăcina care dă sensul profund al cuvântului. De acolo vine "izvor", ungurescul "viz", pentru că noi cu limba maghiară avem foarte multe relaţii de interferenţă de-a lungul istoriei. De aceea avem "Dâmboviza", "Bistriza", dar promunţia terminaţiei cuvîntului este "iţa" care înseamnă "curgere", de fapt, şi s-a păstrat în limbă. "Bistriţă" înseamnă râu vertiginos de munte, torent. El dă cuvântul slavic "rapid", "bâstroe", care înseamnă "iute". Şi într-un "bistro" când intri eşti servit prompt. Muncitorului i se spunea "ar". A rămas în limba română cuvântul "argat", "muncitor gata de lucru". Dar "ar" înseamnă şi "a merge", în limba maghiară s-a păstrat expresia "ara ere", "încolo încoace", deci cu sensul de "mers", cum şi munca este o activitate de pendulare, o activitate în mişcare. Deci un om static nu poate desfăşura o activitate practică în teren, caracteristică timpurilor în care a apărut cuvântul. Pe urmă "grumaz", căruia în limba bătrână i se spune "mazgru". Acesta înseamnă "cel mai gros maţ" prin care fiinţa umană se alimentează şi are, ca şi celelalte cuvinte pe care ţi le-am spus, caracter mimetic.
R.: Limba aceasta bătrână, despre care vorbiţi, era limba geţilor?
G.C.: Eu consider că da. Este o limbă foarte veche care s-a vorbit cu certitudine cel puţin în partea noastră a pământului. Pentru că eu am găsit în mai multe locuri din teritoriile noastre reminiscenţe ale acestei limbi. Eu însumi am învăţat-o de la stâlpul satului, badea Ion din Valea Porcilor sau Stejarilor cum se cheamă astăzi, în apropiere de Vadu Izei şi am şi înregistrat descendenţi ai unor voievozi vorbind în limba bătrână. Mi-a spus un lucru interesant stâlpul satului: "Pruncule, dacă vei dori vreodată să ajungi la rădăcinile limbii omului, va trebui să vorbeşti limba îndărăt". E limba care te duce înapoi, la acele rădăcini. Şi aşa am reuşit să descriptez, cu ajutorul limbii bătrâne, o mulţime de inscripţii pretins runice, stela funerară din Lemnos, tezaurul de la Sânnicolau Mare, tezaurul de la Şimleu, care este atribuit popoarelor migratoare. Am găsit acolo un element extrem de controversat, dar care vine în sprijinul ipotezei noastre, a autohtonilor: un lanţ de aur care are elemente de activitate statică pe el: ace de cusut, foarfeci, sica dacică, tot felul de elemente care dovedesc că avem de-a face cu un popor de stabilitate, nu cu un popor nomad.

http://www.graiul.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8730:george-cadar-cercettorul-care-tlmcete-qlimba-btranq&catid=11:cultura&Itemid=24#comments