Despre românii sau vlahii din Bulgaria, Grecia, Serbia, Bosnia‑Herţegovina şi Croaţia

În urmã cu o sãptãmîna am urmãrit, împreunã cu cercetãtorul Dorin Lozovanu, de la Chişinãu, Republica Moldova, situaţia populaţiei aromâne sau vlahe din douã din statele de la nord de Dunãre, aşa cum le‑a gãsit în urma unor expediţii solitare şi fãrã sprijin guvernamental, adesea cu peripeţii în Macedonia şi Albania, pe parcursul a peste un deceniu. În cele ce urmeazã, continuîndu‑ne dialogul, vom cunoaşte situaţii întîlnite în alte state vizitate.

– Dorin Lozovanu, în peregrinãrile tale Balcanice te‑ai aflat şi înBulgaria. De fapt acolo ne‑am cunoscut, cu ocazia participãrii noastre la cel de‑al III-lea Congres internaţional al vlahilor din Balcani, desfãşurat la Vidin, la începutul lui august 1999, unde am fost cu o delegaţie a Asociaţiei culturale "ASTRA", despãrţãmîntul Mihail Kogãlniceanu din Iaşi, condus de profesor Areta Moşu, împreunã cu un ansamblu folcloric ucrainean, de la Balta (pentru cã Departamentul de la Bucureşti pentru relaţii cu românii din afara graniţelor a refuzat finanţarea deplasãrii la Vidin a oricãrei formaţii folclorice din România, aşa cã ţara noastrã a fost reprezentatã, între aproape toate statele din Balcani, doar de o singurã persoanã în costum naţional, cîntãreaţa de muzicã popularã Mariana Cãueşteanu din Iaşi). Care este situaţia vlahilor sau a românilor din Bulgaria?

– Bulgaria este un stat în care pînã acum nu existã termenul de naţionalitate conlocuitoare sau minoritate etnicã, cum ar fi vlahii, aromânii sau altele. Doar dupã despãrţirea de regimul comunist a lui Jivkov şi la insistenţele Uniunii Europene au putut apãrea asociaţii culturale etnice. Prima a fost Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, avîndu-l ca preşedinte pe Ivan Alexandrov. Apoi au apãrut şi altele; în prezent numãrul lor se ridicã la cinci, cunoscute şi cu filiale în teritoriu.

– Concureazã sau colaboreazã între ele aceste asociaţii?

– Ceea ce am constatat eu personal în ultima mea vizitã fãcutã în Bulgaria în toamnã anului trecut, 2007, ele se concureazã, nu colaboreazã. Nu sînt nici într‑o duşmãnie aprigã, dar nici nu colaboreazã. Dintre ele pot spune cã trei sînt active, iar altele douã sînt mai mult formale. Este şi o asociaţie a românilor, cu sediul la Sofia.

– Este la ei o diferenţã între cei numiţi vlahi şi aromâni?

– În Bulgaria, oficial, statistic, toţi sînt numiţi vlahi. Totuşi, cei care trãiesc în zona Dunãrii se numesc şi sînt denumiţi vlahi sau vlaţi, iar cei din regiunile interioare se numesc aromâni. şi încã o precizare. Existã acolo şi termenul de sîntari sau ţînţari! El provine însã de la cuvintele sun sau uneori ţîn, adicã fiu, urmaş, iar ţar, vine de la caesar – nume pe care diverse popoare îl dãdeau românilor, de la numele lui Caesar, în sensul de conducãtor, de unde au derivat în rusã, ţar şi kaizer în germanã. Se considerã grupuri diferite geografic, istoric şi chiar lingvistic, deşi vorbesc dialecte asemãnãtoare. Relaţia lor este însã pur formalã, la nivel de întruniri. În fapt, cei din lunca Dunãrii, în Bulgaria, care‑şi spun vlahi, sînt de fapt români care vorbesc graiul oltenesc. Ei trãiesc compact, în special în zona Vidin, unde de altfel i‑am întîlnit împreunã în 1999. Ei sînt majoritari în zona Bregovo, unde toate satele sînt româneşti, apoi Novo Selo, unde doar douã sate nu sînt româneşti, în jurul Vidinului, unde jumãtate din sate sînt cu populaţie româneascã, zisã vlahã.

– Dar în Vidin?

– În oraşul Vidin existã un cartier unde românii sînt compact aşezaţi, iar în rest trãiesc dispersaţi. Cred cã, fãrã a considera cã exagerez, cam jumãtate din locuitorii de azi din Vidin sînt români sau de origine românã, veniţi în oraş din satele româneşti din preajmã. Vreau sã mai spun cã în tot lungul Dunãrii existã localitãţi cu populaţie majoritar româneascã sau vlahã, care vorbesc o limbã românã specificã graiului oltenesc sau muntenesc. Aş putea numi zonele Abcear, Oreahovo, Kozlodui, Belene, pînã la Silistra şi Cadrilater.

– În Cadrilater, regiune din sudul Dobrogei care în perioada interbelicã a fãcut parte din România Mare?

– Acolo, din pãcate, încã nu am ajuns, dar în jurul oraşului‑port la Dunãre Silistra sînt mulţi cei care mai vorbesc româneşte, sînt români. De altfel, cei care au trecut în Bulgaria au gãsit suficienţi cetãţeni bulgari care vorbesc limba românã, mai mult sau mai puţin aşa cum au auzit‑o de la pãrinţi sau bunici.

– Cum a evoluat atitudinea autoritãţilor bulgare fãrã de ei?

– Ea a devenit permisivã. S‑au organizat mese rotunde, simpozioane, mai multe Congrese internaţionale, dar recensãmîntul oficial din 2001 aratã cã s‑au declarat vlahi, aromâni sau români doar vreo 10.600 persoane. Paradoxal e cã, în zona Vidin, unde este cea mai importantã concentrare a lor, s‑au declarat vlahi numai 155!

– Aceasta înseamnã cã majoritatea nu‑şi recunosc apartenenţa etnicã şi lingvisticã.

– Pentru cã atîtea decenii în Bulgaria comunistã nu s‑a vorbit decît bulgarã. Dar, îmbucurãtor e faptul cã în ultimii ani tineri din ţara vecinã au venit la studii în România. S‑au format şi învãţãtori sau profesori care s‑au întors şi predau acum în şcoli, facultativ, limba românã, de la Vidin pînã la Silistra, în tot lungul Dunãrii, unde, aşa cum am arãtat, sînt cele mai multe şi mari comunitãţi. Existã programe şi proiecte de deschidere de astfel de cursuri fãcultative şi în alte localitãţi. Dar, din pãcate, nu şi în sate de pe valea Timocului bulgãresc.

– ştim cã în perioada interbelicã a funcţionat la Sofia un liceu românesc, desfiinţat în perioada comunistã. Acum, el a fost redeschis?

– Da, a fost redeschis, dar la Sofia nu existã o comunitate compactã vlahã, românã sau aromânã. Mai degrabã ar fi necesar şi util un astfel de liceu românesc la Vidin sau alte mari aşezãri de‑a lungul Dunãrii. O altã problemã pe care aş dori sã o aduc în atenţie este cea a slujbei religioase în limba maternã, pentru cã pînã acum ea a fost doar în bulgarã. Prima slujbã în limba românã a iniţiat-o pãrintele Valentin de la Rabrovo în 1997–1998. A fost o primã şi singurã încercare, din cîte ştiu eu. Ea s‑a oprit pentru cã, din motive de sãnãtate, preotul Valentin din Rabrovo s‑a retras şi a fost înlocuit cu un preot bulgar care, fireşte, slujeşte tot numai pe limba lui.

– Care este sprijinul primit din România, de la Departamentul pentru problemele românilor de pretutindeni, care a fost creat tocmai pentru aceasta?

– Ca şi în alte pãrţi, şi în Bulgaria el este sporadic şi insuficient. Poate şi datoritã deselor schimbãri de la conducerea sa a politicilor promovate, a simpatiilor şi antipatiilor politice şi personale. ştiu cã un timp a fost finanţatã apariţia singurului ziar al vlahilor "Timpul", care apãrea la Vidin, dar am auzit cã acum nu mai e. Remarcabil este faptul cã se continuã Festivalul Vlahilor din Balcani, de la Vidin, cu sprijin de la Bucureşti. Se acordã burse, mai nou se fac proiecte transfrontaliere. În concluzie, pot spune cã în Bulgaria asistãm la un proces complex, dificil, de afirmare a identitãţii culturale, etnice şi lingvistice, a populaţiei de origine vlahã sau românã de‑a lungul Dunãrii, care vorbeşte graiul oltenesc sau muntenesc, iar cei mai din interiorul ţãrii, numiţi şi aromâni, alt dialect al limbii române. Integrarea europeanã a celor douã ţãri va însemna integrarea, asimilarea ori afirmarea şi a identitãţii proprii, a multilingvismului!

– În peregrinãrile fãcute în Balcani ai ajuns şi în Grecia, unde oficialitãţile considerã cã nu existã minoritãţi, cã toţi cetãţenii sînt greci, vorbesc greceşte şi sînt de religie ortodoxã. Totuşi, existã şi o importantã comunitate de aromâni, numiţi şi macedo-români sau vlahi‑vloşi.

– În Grecia pot spune cã este cea mai mare comunitate de aromâni. În privinţa numãrului lor, statisticile oficiale îi neagã complet, alte estimãri merg pînã la circa un milion, dar personal eu cred cã sînt între 300.000 şi 600.000 de aromâni. Ei sînt situaţi în partea nordicã a Greciei, nu doar în Macedonia istoricã, dar şi în Epir, Pind, Tessalia, Tracia. Tradiţional, adicã în secolele trecute, ei erau concentraţi în sate de munte, principala ocupaţie fiind pãstoritul, dar în prezent majoritatea s‑au concentrat în oraşe.

– Cum i‑aţi gãsit? La fel de uniţi cum sînt aromânii de la noi, numiţi şi machedoni?

– A existat o coeziune mare, se cãsãtoreau numai în acelaşi cadru etnic, dar în prezent, ca peste tot, sînt cãsãtorii mixte cu localnici greci. Totuşi, chiar şi cei tineri care nu mai vorbesc aromâna, ci doar elena (greaca) îşi recunosc şi afirmã identitatea etnicã, aromânã. Ei dispun de asociaţii folclorice şi etnoculturale. Au sedii şi manifestãri cultural-folclorice, hramuri ale bisericilor satului, în care îşi îmbracã portul, au cîntece şi dansuri specifice. Sãrbãtorile acestea, numite acolo panaigia, îi reunesc pe cei plecaţi în oraşe. În satele vizitate am gãsit asemenea asociaţii care au reuşit sã imprime şi difuzeze casete şi DVD‑uri cu muzicã specificã aromânilor de acolo, fãcînd astfel cunoscut şi pãstrînd cîntãri arhaice ce se pot pierde iremediabil. Am gãsit şi cãrţi ori reviste în care sînt tipãrite texte specifice ale culturii acelei comunitãţi.

– E uşor sã te înţelegi cu ei, mai ales cã vorbesc un dialect arhaic?

– Pentru cei care sînt cît de cît familiarizaţi cu dialecte, cu problemele lingvistice, nu‑i greu sã se înţeleagã. Mai ales dacã folosesc neologisme, care sînt comune limbilor românã şi greacã.

– Dar ce ne poţi spune despre relaţiile lor cu cei din România?

– Existã relaţii în special la nivel personal. Am întîlnit multe familii care au rude în România, în special în Bucureşti sau Dobrogea. Acestea sînt relaţii strict de rudenie, ei au mentalitãţi şi opinii politice diverse. Ceea ce m‑a impresionat deosebit e faptul cã am întîlnit mulţi care vorbesc limba românã.

– Existã un interes special pentru situaţia din România?

– Grecia are o situaţie specialã în Balcani, pentru cã ţara este în Uniunea Europeanã de un sfert de veac, are un standard de viaţã mai ridicat, încît nu existã o motivaţie socio-economicã pentru a veni în România.

– Grecii cum îi numesc?

– Vlahos sau kutsovlahi. De multe ori aceşti termeni au pentru greci şi un conţinut mai peiorativ, adicã el se poate confunda pentru greci cu termeni ca cioban, pãstor, dar şi şmecher, comerciant, afacerist sau zgîrcit. Ei însã se numesc cu mîndrie rumâni, dar existã unele diferende dialecticale, chiar de la sat la sat! Ei nu au o standardizare a limbii. Chiar dacã satele sînt la distanţe mari ei pot vorbi acelaşi subdialect pentru cã, fiind neam de pãstori, au circulat mult în transhumanţã.

– Care este situaţia vlahilor din Serbia?

– Situaţia lor am studiat‑o, pot spune, expansiv. Nu doar pe teren, dar şi în biblioteci, arhive, muzee, universitãţi. Am fost pe parcursul a trei ani acolo. Situaţia este însã foarte diferitã. Astfel, în provincia Voievodina sau Banatul sîrbesc au toate drepturile, şcoli, ziare, emisiuni la Radio şi Tv, au oameni care s‑au ocupat şi au publicat studii şi cãrţi despre comunitãţile româneşti de acolo. Alta este situaţia celor de pe valea Timocului. De fapt, este un termen geografic impropriu, pentru cã români ori vlahi se gãsesc nu doar pe valea rîului Timoc, ci şi în aşezãri compacte pînã în valea Dunãrii, lîngã Belgrad. Dacã înainte erau consideraţi ca sîrbi românizaţi, numiţi însã vlahi, în ultimii ani asistãm la o dublã mişcare de emancipare a lor. Oamenii şi‑au pãstrat limba, tradiţiile; ei înşişi îşi spun vlahi. Dar, odatã cu marile transformãri produse, care au generat destrãmarea statului federativ, şi ei au ajuns sã considere cã sînt o identitate diferitã, cã sînt vlahi sau români şi nu sîrbi. În ceea ce priveşte graiul pe care îl vorbesc, o parte folosesc graiul bãnãţean, iar cei din partea de cîmpie, lîngã Dunãre, vorbesc ca în Oltenia, în Mehedinţi. Oficial, ei au început sã aibã drepturi. Astfel, la cel mai nou recensãmînt, din 2002, s‑au declarat ca vlahi peste 45.000 din care vreo 4.500 şi‑au spus români. Însã, în Voievodina numãrul lor se ridicã la peste 35.000. Dar, în fapt, eu cred cã numãrul lor total trebuie sã fie de zece ori mai mare, adicã vreo 350.000.

– Situaţia din Bosnia‑Herţegovina şi Croaţia?

- În Bosnia şi Herţegovina, deşi am avut invitaţii, n‑am reuşit sã obţin vizã, pentru cã eu am paşaport de Republica Moldova care nu are relaţii oficiale cu acest stat desprins din Iugoslavia. Dar, am întîlnit vlahi din Bosnia care mi‑au furnizat informaţii foarte interesante. Adicã, acolo existã acei karavlahi care sînt în fapt ţigani, originari din Banatul austro-ungar, vorbitori de limba românã existenţi şi în prezent în aşezãri distincte în special în partea de nord, fiind ţigani rudari, care prelucreazã lemnul. Cîţi dintre ei sînt ţigani şi cîţi români doar cînd voi ajunge pînã la ei sper sã vã spun mai concret! În Croaţia existã aşa-numiţii istro-români, pe care i‑am întîlnit într‑o cãlãtorie specialã în anul 2000. Au rãmas doar vreo 1.500 de vorbitori ai acestui dialect istro-român. Nu s‑a fãcut nimic, nici din partea croatã, nici românã, deşi au fost promisiuni. Tot în Croaţia, am întîlnit în partea de nord şi cea esticã un grup românofon care se numesc bãieşi. Unii sînt ţigani, dar vorbesc româneşte, ajunşi acolo tot în perioada Imperiului Austro-Ungar.

– Perspective?

– În vizitele fãcute pe parcursul a peste un deceniu în Balcani am adunat un material vast. Cum ar fi 35 de casete a cîte 90 de minute fiecare, cu convorbiri avute cu membrii diferitelor comunitãţi. Apoi, nenumãrate fotografii, fişe de cercetare în teren plus materiale din arhive, presã ş.a.m.d.

O parte importantã din material am reuşit sã‑l sistematizez pentru teza mea de doctorat, pe care trebuie sã o redactez pînã în luna mai a.c. Va rãmîne desigur mult material care va fi valorificat în alte studii sau lucrãri. În plus, vreau sã‑mi continui investigaţiile în teren, pentru cã sînt sigur cã existã multe grupuri şi fapte de gãsit, cercetat, consemnat. Sper cã odatã cu susţinerea doctoratului şi publicarea lucrãrii sã gãsesc mai multã înţelegere de la oficialitãţi inclusiv sprijin material pentru noi deplasãri şi cercetãri în comunitãţile vlahe sau aromâne din statele peninsulei balcanice.

– Îţi mulţumesc pentru cele relatate, îţi doresc mult succes în finalizarea doctoratului şi prezentarea rezultatelor viitoarelor cercetãri într‑un nou interviu la aceastã rubricã, "Mondorama".

A consemnat Corneliu Filip,

doctor în istorie
Data publicarii: 16.02.2008


http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Nimic%20in%20plus/despre-romanii-sau-vlahii-din-bulgaria-grecia-serbia-bosnia-8209-hertegovina-si-croatia--194369.html