Dacii, strămoşii danezilor

Un document important pentru noţiunea de Dacia cât şi pen­tru originea şi istoria descendenţilor ei, este Chronicle Roll sau Moseley Roll, o cronică istorică al cărei original s-a pierdut dar ale cărei cópii şi manuscrise după aceste documente, făcute în secolul XV, în timpul domniei lui Henry al VI-lea, se găsesc la: „Univeristary College”, din Londra, „Corpus Christi College” din Cambridge şi „Bibliotheque Nationale” din Paris.

Acest document este o genealogie a popoarelor germane, o legendă a acestora. Astfel Steph, Steldius ori Boerinus este primul locuitor şi iniţiator al popoarelor germane care are nouă descendenţi, cele nouă popoare germanice vechi, iniţiatoare: Geate, Dacus, Suethedus, Fresus, Gethius, Wandalus, Iutus, Gothus, Cinrinicius.


Dr. Alexandru Bădin din New Jersey, în lucrarea „Dacia din Vestul Europei” publicată la New York – 1998, Editura The Geryon Press, descrie în amănunt şi cu lux de informaţii această legătură dintre Dacia de Est şi Vest, dezlegând o istorie până acuma nedezlegată, o istorie legendară, reabilitând pe baze istorice şi documentare, originea Daciei din vestul Europei. […].


Lupul dacic (Orăştie)

Revenind la cei 9 descendenţi ai lui Boerinus [Boier] este clar că ei nu reprezentau persoane ci popoare iar pre­istoria devine dintr-o dată un roman fascinant poliţist: cum de ei, germanii, pot accepta ca două dintre ramurile lor să poarte nume ca geate şi dacus? Să fie oare o simplă coincidenţă, ori sosirea pe teritoriul Germaniei, atunci, a unui trib carpato-danubian, după retragerea calotei glaciare şi încălzirii climei, să fi generat această legendă!
Există un erou scandinav, Beowulf, conducător al unui popor numit geate, geatas, guata sau guatar.
Friedrich Heer în cartea sa „The Medieval Word” New York, New American Library, 1961, descrie trei profesori iluştri de la Universitatea din Paris, secolul XIII, toţi originari din nordul Europei: unul din ei fiind Boetius din Dacia. Acesta era reprezentantul tezei mult-dezbătute a „dublei realităţi” şi care descria cunoaşterea şi religia ca două principii diferite, fiecare având validitatea ei proprie. Ideile lui eretice au fost aduse la tăcere, în anul 1277, printr-un decret papal.

Localizarea geografică a Daciei, ţara lui Boetius, este controversată. După profesorul Jensen S. Skovgaard, termenul de Dacia avea două semnificaţii: – prima se referea la un membru al ordinului dominican sau franciscan, însemnând că persoana aparţinea Provinciei Dacia, în care erau cuprinse teritoriile mai multor ţări: Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda. A doua semnificaţie ar însemna că persoana aparţinea ţării Dacia din vechile texte latine ale Evului Mediu, numită, de asemenea, Dania sau Danemarca. Aşadar, găsim două grupuri de populaţii, în două regiuni geografice diferite din Europa, care poartă aceleaşi nume de daci şi Dacia. Un grup este situat în estul Europei (în vatra vechii Europe) şi celălalt în partea de nord-vest a continentului, unde găsim ca stat Danemarca, numită şi Dacia, în vechile texte latine, sau o găsim ca provincie, regiune, numită tot Dacia, incluzând de data aceasta Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda.
Ce este interesant, ca datare istorică, Dacia din estul Europei a fost menţionată în istoria scrisă – din secolul II î.d.H. în timp ce cea din Vest, mult mai târziu, în jurul secolului IV d.H.


Sarmizegetusa Regia

Problema originii naţionale a lui Boetius din Dacia nu trebuie să fie dezbătută între suedezi şi danezi, ei trebuind să se adreseze Daciei de Est, acolo fiind cheia care le poate deschide uşa preistoriei originii lor.
Este oare posibil ca pe o arie geografică determinată undeva la vest de râul Rin şi la est de Munţii Carpaţi să existe două regiuni şi două popoare cu nume identice, cu tradiţii culturale, religioase şi lingvistice foarte asemănătoare, care să nu aibă o legătura istorică între ele, care să nu aibă o istorie, un trecut şi o origine comună?
Ei, pelasgii-carpato-danubieni şi-au purtat simbolurile peste toate zonele cucerite; astfel găsim crucea pelasgică nu numai pe un vârf de lance la Torocello, lângă Veneţia, dar şi la Muncheberg (Germania), din Balcani şi până în Asia Mică şi de acolo până în India, Coreea şi Indonesia (insula Bali); cea mai veche din lume găsindu-se la sudul Dunării, pe teritoriul Bulgariei de azi, vechimea ei fiind de peste 7.000 de ani. Pasărea heraldică a Ţării Româneşti, Corbul Pelasgic, pasărea sfântă a zeului Mitra (zeul Soarelui, aparţinând populaţiei celei mai vechi din panteonul vedic), adorat aşa de mult în regiunile Daciei (vezi N. Densuşianu, Dacia preistorică, p. 426, Ed.Meridiane,1986), are în plisc o cruce pelasgică simplă, alteori dublă; în Octoihul slavonesc tipărit la 1575, această cruce are în partea superioară forma unei zvastici vechi pelasgice, simbol al soarelui renăscut sau al soarelui de primăvară. Tot astfel o găsim şi în Psaltirea slavo-română de la 1577 (Bianu şi Hodos, Bibliografia rom. Tom.I. 61-1575,67-1577). […]


Falx dacic (Orăştie)

Dacă ne uităm în „Mica cronică a regilor din Leire” scrisă în XII d.H. găsim: „Erat Ergo Dan Rex in Dacia Per Triennium” – Dan a fost deci rege în Dacia, timp de trei ani. În partea de jos a aceleiaşi pagini R.W. Chambers aduce o notă informativă deosebită: Dacia = Den-Mark. După o reexaminare a documentului Moseley Roll se poate observa că atât numele regelui Dan cât şi al poporului Dani sunt absente din acest document, apariţia lor istorică fiind mult mai târzie. Dani, Dania, Danemarca sunt nume mai recente ce au înlocuit numele tradiţional de Dacia.
Venirea danilor din nordul Scandinaviei a deplasat o parte a populaţiei de daci pe teritoriul Olandei de azi, unde locuitorii ei sunt cunoscuţi şi azi sub numele de Dutch, care se pronunţă daci.

Runele scandinave seamănă extraordinar de mult cu scrierea dacică.

Referinţe:
Danskerne stemmer fra dakerne
Danezii se trag din daci

Bibliografie:
Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică
Dr. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei
Petre Morar, Noi nu suntem latini