Croaţia încearcă să facă să dispară dialectul istroromân. Raport pe 2010 despre situaţia istroromânilor





iulie 28, 2010



„Pe fondul activităţii Asociaţiei „Andrei Glavina”, înfiinţată la Triest în aprilie 1994, a editării primei publicaţii periodice în dialect istroromân de către Dr. Petru Raţiu, a participării la numeroase Congrese internaţionale ale U.F.C.E. şi ale Consiliului Europei, precum şi a organizării la Universitatea din Pola a Simpozionului „Istroromânii ieri, azi, mâine” în martie 2000, cu participare ştiinţifică şi oficială internaţională, existenţa graiului istroromân, unul dintre cele patru dialecte româneşti, a ajuns la cunoştinţa Consiliului Europei.

Ca semnatară a Chartei Europene a limbilor regionale şi minoritare – C.E.L.R.M.-, Croaţia se află sub monitorizarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. La 12 martie 2008, Consiliul Europei –C.E.- a făcut public Raportul Comitetului său de Experţi privind aplicarea de către Croaţia a C.E.L.M..R., care prevede un mecanism de control pentru evaluarea periodică a aplicării acesteia. În capitolul 2, Raportul Comitetului de Experţi, „Evaluări privind aplicarea părţilor a II-a şi a III-a ale Chartei”, acesta se referă, în premieră absolută, la dialectul istroromân (subcapitolul 2.1.2, & 48, istroromâna).

Pe baza Raportului oficial al Comitetului de Experţi, deputatul din R. Moldova în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (A.P.C.E.), Vlad Cubreacov, a depus la 17 aprilie 2008 „Proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istroromâne”, înregistrat ca document al C.E. cu nr. Doc. 11595, semnat de 34 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului, cerând recunoaşterea drepturilor lingvistice şi culturale pentru comunitatea istroromână, în acord cu standardele europene.

Anterior, în vederea aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, un pas a fost făcut printr-o decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 prin care graiurile istroromâne au fost declarate „bun cultural nematerial” şi incluse pe Lista bunurilor culturale croate nemateriale protejate. Se tratează de protecţia rezervată unor manifestări etno-folclorice, dar nu aceleia a unei limbi, prevăzute de C.E.L.R.M., care prevede, spre exemplu, grădiniţe de copii în limba populaţiei minoritare, ore la şcoală în limba aceleiaşi populaţii, emisiuni în graiul acesteia la TV şi radio local etc.

La manifestările în sprijinul populaţiei istroromâne, ca acelea ale „Asociaţiei Decebal” la Triest în anul 2007, şi la Sibiu, organizate împreună cu Asociaţia „Astra” în 2008, prilejuite de expoziţia de documente din istoria Istroromânilor a Doctorului Ervino Curtis, s-a răspuns pe teritoriul croat cu organizarea unui program coordonat de dna. Zvezdana Vrzic, finanţat de autorităţile regiunii Istria, de NYU (Universitatea din New-York), care se bucură şi de sponsorizarea TRACE, deşi dna Vrzic nu cunoaşte dialectul istroromân sau limba română şi în general nici o limbă romanică scrisă şi vorbită.

În cadrul acestui program a avut loc între 10-12 iulie 2009 la Jeian şi Suşnieviţa un seminar axat pe un proiect întitulat „Ocrotirea limbii vlaşchi sau jeianschi” care s-a repetat la 24 iunie 2010, la Suşnieviţa, consacrat aceluiaşi proiect al dnei Vrzic.

De la început se observă că limba este tratată foarte reductiv, fiind retezată de rădăcina şi legăturile ei fireşti cu limba română şi aceasta este o tendinţă – sau un program- care nu poate tutela o limbă în pericol iminent de dispariţie, ci numai a o slăbi (anula). În ce constă această „tutelă” sau ocrotire a zisei limbi „Vlaşchi sau Jeianschi”? Ea constă în simpla scriere la calculator, „digitalizare”, a unor scurte povestiri în graiul „vlaşchi” sau „jeianschi” şi în editarea unui CD audio, cu un vocabular minim, chemat „limba de saka zi” (limba de fiecare zi). Limba se preconizează a fi scrisă după ortografia croată şi s-a creat în acest scop un site pe internet, www. vlaski-zejanski.com şi cu aceasta se consideră rezolvată problema limbii!

Site-ul pe internet are patru minuscule compartimente, printre care acela întitulat „Glasovi zajednice” – Vocile comunităţii –, ale unei comunităţi orientate însă numai spre trecutul recent iugoslav, de o generaţie, apoi compartimentul tot minuscul, chemat „Nauci” – Ştiinţă –, în care se vorbeşte de originea limbii în mod extrem de sumar, din care rezultă doar că nu se ştie nimic precis de originea limbii, decât că ar fi ajuns cândva, prin secolul XVI, de undeva „din Balcani”.

– Documentele care atestă prezenţa Vlahilor (a Românilor) la 1181 la râul Tagliamento, la 1321 în insula Krk (Veglia), Actele de hotărnicie, „Atti di confinazione”, de la începutul secolului XIV în Istria, publicate de Carlo de Franceschi, care atestă prezenţa unei populaţii româneşti, etc., pentru a ne limita foarte, foarte mult, sunt complect ignorate-. Tot ce se recunoaşte este totuşi, că după toponomastică, etnia „vlahilor” era în trecut mult mai întinsă în Istria. Despre triestinul Ireneo della Croce şi celebrul endoetnonim „Rumeri” – Rumeni cu n rotacizat- şi limba acestora, „foarte asemănătoare cu a Valahilor de la Dunăre”, mărturie scrisă şi publicată de Ireneo della Croce la 1698 în „Historia antica e moderna, sacra e profana, della citta’ di Trieste”, despre acelea mai vechi ale episcopului Tomasini de la Cittanuova în Istria (1650), sau despre „Jus valachicum” reconfirmat la 1436 de Hanz Frankapan – Giovanni Frangipane- ban de Croaţia şi Knez de Krk (Veglia), nu se menţionează nicăieri nimic, cum dealtfel nu se menţionează, în timpuri mult mai recente, de „Itinerarul în Istria” a lui Ioan Maiorescu (1857), de scrierile despre limbă ale lui Iosif Popovici, Sextil Puşcariu, Leca Morariu, Traian Cantemir, Matteo Bartoli, Petar Skok, August Kovacec, sau acelea istorice ale lui Franz Miklosich, Konstantin Jirecek, Sextil Puşcariu, Silviu Dragomir etc., etc. ; cum nu se menţionează de şcoala cu ore de predare în dialect şi limbă română literară, a lui Andrei Glavina, la Suşnieviţa, între anii 1919 şi 1924.

În acest fel se creează imaginea unui popor al nimănui, fără origine şi nume, în afara istoriei, rătăcit cine ştie cum pe meleagurile Croaţiei, a cărui identitate este redusă la numele unui sătuc.

Ne îndoim că în acest mod se creează condiţiile pentru păstrarea şiconştientizarea valorii limbei de către populaţia locală, aşa cum afirmă în „programul de tutelă”, coordonatoarea acestei acţiuni.Căci în mod subînţeles, fără a o declara pe faţă, limba este considerată deja moartă şi unica perspectivă a ei este mumificarea într-un muzeu, fără perspectivă de limbă vie. Se tratează deci o limbă încă vie, vorbită de vreo 500 de locutori în Istria, şi vreo trei ori mai mult în lume, dar în grav pericol de-a dispărea în scurt timp, la fel cum s-ar trata o limbă de mult timp moartă.

Salvarea nu poate consta în a băga fragmente de limbă într-un CD audio pe internet, ci trebuie să fie activă, prin transmiterea, aşa cum era până prin anii 1970, de la o generaţie la alta, astăzi slăbită, şi de aceea este nevoie de transmitere vie ajutată şi prin grădiniţe de copii – căci limba se poate studia, dar nu învăţa de copii preşcolari prin internet, ca limba aztecilor-, de un profesor calificat pentru învăţarea chiar facultativă a limbii la şcoală, şi încurajarea ei prin emisiuni la TV şi radio locale, dacă intenţiile de „revitalizare” ale limbii sunt sincere, şi nu simplu etnobusiness şi ipocrizie.

Drepturile lingvistice ale cetăţeanului viu nu pot fi puse pasiv într-un muzeu de antichităţi, ele trebuie să se manifeste în mod activ, în viaţa de zi cu zi a comunităţii. Eforturile Croaţiei, la care trebuie să se asocieze România, căci nu se tratează de o populaţie fără nume, legături şi origine, aşa cum este tratată în proiectul susamintit, „Ociuvanie vlaşkog ili jeianskog iezica”, ar trebui făcute în sensul bunei credinţe şi al aplicării legilor europene şi al tratatelor bilaterale, în virtutea cărora mica comunitate croată din România, nu este considerată în mod reductiv „caraşoveană”, ci se bucură de toate drepturile, i se recunoaşte o origine şi o limbă, are şcoli finanţate de statul român, etc.

Ne disociem de aceea de încercarea de rupere a graiului istroromân de limba română, de anulare a etnonimului de Rumeri – de laRomanus,Rumân, Rumăr -, astăzi legitim exprimat în sintagmaistroromâni, şi exprimăm opinia că măsurile preconizate care fac tabula rasa de istoria şi filologia acestui ram al romanităţii, reducându-le la nivelul unor persoane fără competenţă culturală, nu pot fi acceptate de comunitatea ştiinţifică şi de cea a statelor europene.
Ne disociem, de aceea, de măsurile de faţadă, de „ochii lumii”, care riscă să confunde salvarea unei limbi cu înhumarea ei, şi cerem în schimb aplicarea standardelor europene”.

Raportul este redactat de Asociaţia culturală istroromână „Andrei Glavina”, pentru conformitate Dr.Petru Raţiu si este destinat uzului Ministerului de Externe, Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, al Ambasadorului României la C.E., Dl. Stelian Stoian, al Academiei Române şi al Instituţiilor de Cultură.

sursa: rgnpress.ro