Insula de romani din Poroscovo

Descoperire inedita! La 200 km de Sighet, la granita vechiului Comitat al Maramuresului, traiesc, la limita saraciei, 1600 de romani, porecliti „volohi”, fara legatura cu tara sau alte comunitati de romani din Ucraina * Fara scoala si biserica, „volohii” din Poroscovo au pastrat, aproape inexplicabil, un dialect ce seamana cu limba vorbita in evul mediu * Despre „insulita de volohi” complet izolati se spune ca s-a auzit prin anii ’90, cand un barbat intors din armata le-a adus un radio cu tranzistori si, astfel, au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor.
Incredibil! GAZETA de Maramures a descoperit, la doar 200 de kilometri de Maramures, o comunitate de romani care nu apare in niciun document oficial, nici din Romania, nici din Ucraina, si despre care nu stie nimeni nimic! Cei 1600 de romani complet izolati din Poroscovo (raionul Perecin) si-au pastrat limba, desi in sat n-a existat niciodata scoala sau biserica romaneasca. In mod bizar, se spune ca satul a fost descoperit abia prin anii ’90 si ca, tot in acea perioada, romanii din Poroscovo au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor. Niciunul dintre ei n-a fost niciodata in Romania, nu-si imagineaza unde este situata „Tara Mama” si nu stie nimic despre neamul din care face parte. Mai mult, in „insulita de romani” din Poroscovo, se traieste si se vorbeste in niste conditii care amintesc de Evul Mediu. Cele mai multe familii traiesc la limita saraciei si, pana la destramarea URSS, isi paraseau locuintele si plecau cu tot cu copii la munca, in Kazakhstan. Se spune ca satele Mircea si Poroscovo au fost descoperite de o delegatie care a ajuns in zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeasi origine cu fratii pe care ii auzeau la radio. Frecventa ascultata de romani era cea de la Radio Bucuresti. Altii au aflat ca sunt romani de la parinti si abia pe „stroica” (santier, n.red.), in Kazakhstan, au aflat ca exista si altii care vorbesc aceeasi limba cu ei. Romanii din Poroscovo spun ca, pana la vizita noastra, n-au vazut in carne si oase niciun roman din Romania. Si nu au fost cautati de nicio publicatie romaneasca! Mai mult, nu stiau nici de comunitatile de romani din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Ucrainei!
La circa 200 de kilometri de Sighet, la poalele Carpatilor Padurosi, s-au pastrat, in mod inexplicabil, niste „insulite de romani”, despre a caror provenienta nu se stie nimic! Una dintre cele mai mari comunitati de romani, porecliti de localnici „valahi”, „volohi” sau „rumani”, traieste la marginea satului Poroscovo. La marginea padurii, de-a lungul unui drum infundat si plin de noroi, se insira vreo 200 de case, cele mai multe, din pamant sau lemn. De cum intri pe straduta ingusta, strajuita la un capat de un autobuz ruginit, folosit, probabil, pe post de cotet, auzi un dialect ciudat, ce seamana cu limba romana veche, vorbita de stramosii nostri. Pe ulita plina de gropi si urme de copite, alearga prunci desculti. In curti, femeile spala rufe in „troci” (ligheane, n.red.). Comunitatea din Poroscovo detine, probabil, recordul absolut la natalitate, in intreg spatiul romanesc. La fiecare portita subreda, din lemn, stau minim patru copii blonduti. Cea mai numeroasa familie are 13 copii si exista case in care locuiesc chiar si 30 de persoane. Ileana Stancovici are 23 de ani, are deja doi copii si e insarcinata cu al treilea. Daca intrebi cat e media copiilor in Poroscovo, femeia rade si arata spre vecinii cu 10-12 sau chiar 13 copii. Misa Hanea, alta romanca din zona, e singura acasa, cu patru prunci in grija. Sotul sau e plecat la padure si vine numai seara. De altfel, singurul barbat intalnit pe ulita, Vasile Canalos, dupa ce ne-a atentionat ca „nu Konolos, ca-s roman”, si-a cerut scuze si a plecat grabit, cu drujba in spinare, spre padure.
Cele 1600 de suflete din Poroscovo se declara romani, dar la recensamantul din 2001, niciunul nu a fost trecut in acte ca facand parte din aceasta etnie. Cei mai multi nu stiu carte deloc, asa ca „domnii cu recensamantul” au scris ce au vrut… Din motive inexplicabile, romanilor li se spune insa „volohi” sau chiar „tigani albi”. Desi acestia explica faptul ca „magraunii traiesc la celalalt capat de sat si vorbesc rusa”. Prin anii ’90, in zona, abia locuiau vreo 120 de romani. Cele mai multe familii migrau, cu tot cu copii si neveste, la munca, in Kazakhstan. Din aceasta cauza, copiii nu erau trimisi la scoala, asa ca cei mai multi sunt analfabeti. Abia dupa destramarea URSS, „volohii” au inceput sa cumpere terenurile si casele rusilor si sa formeze, incet, un cartier compact. Acum, numai barbatii mai pleaca la padure sau la „stroica”. Femeile raman acasa si ingrijesc copiii si putinii batrani din sat. Din cauza conditiilor grele de trai, media de viata in zona este extrem de scazuta. Satenii ne spun ca satul are un singur batran. Restul s-a prapadit din cauza bolilor.
Un grup de femei gata sa „rodeasca” (insarcinate, n.red.), inconjurate de prunci, ne spun ca singurul care ar putea sti ceva de originea lor e „Laci Biraul”. Ocupati cu munca si cresterea copiilor, satenii n-au avut timp sa-si puna intrebari sau sa-si cerceteze trecutul. Stiu ca sunt romani si punct.

Niciun comentariu: