ANDRÉ HEIN - "Românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel stabilit de graniţe”


 
Politolog, doctorand la Institutul de Studii Avansate din Viena

Dreptate pentru "românii uitaţi” din Balcani

Tradiţia germană şi austriacă a cercetărilor ling­vistice şi istorice dedicate românilor şi aromânilor din Peninsula Balcanică datează încă din secolul al XIV-lea. Pe la 1350, austriacul Peter Zu­henvirt, vestit poet şi baladist la curtea regelui un­gu­rilor şi al polonezilor, Lajos I, face cele dintâi descrieri în versuri ale vlahilor din Balcani, care erau "frumoşi, vrednici şi viteji”. Între ei strălucea "împăratul Ioniţă Că­loian”, şi toată lumea ştia că aşezările lor se întin­deau de la Dunăre până la Ţarigrad (Istanbul). Mai târ­ziu, în secolul al XIX-lea, Samuil Draxin, călugăr ca­tolic austriac, a fost gata să-i treacă pe românii din Ti­moc la greco-catolicism, în semn de separare de orto­docşii bulgari. A fost prigonit de mitropolitul bulgar de Vidin şi urmele i se pierd la Constanţa. În secolul al XX-lea, marele filolog german Gustav Weigand (NULL-1930) va înfiinţa, la Leipzig, cel dintâi "Institut pentru Studiul Limbii Române”. El a cercetat cel dintâi, la faţa lo­cului, dialectele şi graiurile limbii române, călă­to­rind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români. Weigand a impus în lumea ştiinţifică folosirea denumirii de "aromân”, care a înlocuit-o pe cea de "ma­cedonean”. La rândul său, europarlamentarul ger­man Jurgen Herrmann, membru al Grupului Popu­lar European, a întocmit, în urmă cu doi ani, un raport pentru Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care recomandă Serbiei (implicit şi Bulgariei) să nu mai separe comunităţile româneşti în "români” şi "vlahi”, deoarece este vorba de unul şi acelaşi popor: po­porul român şi limba română. În aceeaşi frumoasă şi admirabilă tradiţie a interesului oamenilor de ştiinţă ger­mani şi austrieci faţă de latinitatea balcanică, doc­torandul André Hein din Germania, a cărui mamă, Maria, este originară din Baia Mare, şi-a dedicat stu­diile doctorale situaţiei românilor din jurul României, pe care-i vede drept o "minoritate uitată”, atât de gu­ver­­nele sârb, ungar, ucrainean, bulgar, cât şi de Co­misia Europeană însăşi. Fiind mai avansat cu cerce­tările din Bulgaria, tânărul Hein, absolvent al facultăţii de Ştiinţe Sociale din Potsdam şi aflat în prezent la Studii Aprofundate în Viena, a ţinut deja conferinţe în Islanda, pentru a duce cât mai departe şi mai direct adevărul despre cum nu sunt recunoscuţi românii ca minoritate într-o ţară membră a UE.
"Tratamentul pe care Serbia şi Bulgaria, Ucraina şi Ungaria îl acordă minorităţilor româneşti, refuzându-le orice drept politic, cultural şi identitar, este, de fapt, testul cu hârtia de turnesol care ne arată gradul lor de europenizare”
- Ca studios german v-aţi dedicat lucrarea de doctorat "românilor uitaţi” din Balcani şi din jurul Ro­mâniei. Ce v-a atras la această temă atât de margi­nalizată de cei care nu-i iubesc pe români?

- Urmând studii geopolitice aprofundate la Londra, am descoperit că românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel mărginit de graniţe. Precum odinioară istoricul britanic Milton Lehrer şi-a aban­donat cercetările privind istoria ungurilor, pentru a-şi susţine teza de doctorat în istoria românilor, şi eu am abandonat alte teme care-mi făceau cu ochiul şi la care aveam mult mai puţin de lucru, pentru a mă dedica minorităţii române. Să nu uităm că mama e româncă, plecată în Germania în anii '70, prin căsătorie cu tatăl meu, iar cele mai frumoase vacanţe din viaţă le-am pe­trecut în Maramureş, împreună cu copiii din satul natal al mamei. Pe de altă parte, mi-am dat seama că nu exis­tă prea multe studii despre aceşti români/vlahi, aro­mâni/istroromâni şi cum au mai fost ei numiţi. Mă refer la studii actuale, care să dezvăluie Europei care este situaţia acestei minorităţi în ţări care-şi doresc respectul comunităţii internaţionale. Este vorba de Serbia şi Bulgaria, Ucraina şi Ungaria. Tratamentul pe care îl acor­dă aceste ţări minorităţilor româneşti în pri­mul rând, refuzându-le (în special Bulgaria) orice drept politic, cultural şi identitar, este, de fapt, testul cu hârtia de turnesol care ne arată gradul lor de europenizare. Cercetând pentru început cazul Bulgariei, am impresia că această ţară, pretins europenizată, ignoră o mino­ritate etnică sub pretextul că este doar un modest "grup etnic”.
- V-aţi întrebat vreodată, cercetând situaţia ro­mâ­nilor din Timocul bulgăresc şi sârbesc, de ce-i pri­gonesc atât de mult autorităţile respective pe români?

- Nu ştiu dacă sunt prigoniţi... Cred că bulgarii şi sâr­bii se tem de destabilizarea statului. Ei văd încă sta­tul ca pe un monolit, în care nimeni nu mişcă în front, cum se spune. Li se pare că, dacă laşi minorităţile să aibă biserică proprie, vor cere după aceea şi şcoală, apoi manuale, ziare, cărţi, televiziune etc. Şi bulgarii, şi sârbii, probabil că se tem de o dezbatere deschisă privind minorităţile. Dar astea sunt standarde europene care trebuie urmate, indiferent de particularităţile zonale.
"Ca multe alte grupuri etnice, românii din Bulgaria au rămas până acum în afara interesului instituţiilor europene şi al istoricilor şi analiştilor politici”
- Bulgaria a beneficiat de un lobby puternic îna­inte de aderare, fiind dată mereu ca exemplu Ro­mâ­niei în multe privinţe, inclusiv în domeniul mino­ri­tăţilor naţionale. Care a fost adevărul?

- Ca şi în alte cazuri din zonă, admiterea Bulgariei în diverse instituţii comunitare privind drepturile mino­rităţilor a fost un pas decisiv în procesul de aderare la UE. În timp ce UE şi CE s-au concentrat pe adoptarea formală a convenţiilor privind tratamentul aplicat mi­norităţilor mari, minorităţile mici au fost ignorate. Doar Consiliul Europei s-a preocupat de minorităţile uitate, atrăgând atenţia asupra discrepanţei dintre legi, care păreau în regulă pe hârtie, şi realitatea din teren, care este, se pare, diferită. Trăgând avantaje din filo­sofia Comisiei Europene, care era mulţumită că parla­mentul de la Sofia adoptase nişte legi formale, Bulgaria şi-a dat seama că poate foarte bine să ascundă mino­ritatea română.
- Bulgaria are o tradiţie puternică în ignorarea minorităţilor naţionale. Politologii de la Sofia vor­besc, însă, de "modelul etnic bulgar”, care ar fi "un exemplu” pentru Europa.

- Bulgaria este un caz foarte interesant, dacă ne re­ferim la modul cum tratează minorităţile mari şi mi­norităţile mici. Dacă primele reprezintă circa 14% din populaţie, celelalte ar reprezenta, după recensă­mintele lor controversate, numai 2%. Cum Sofia urmează modelul francez de "naţiune civică”, ei spun că se ba­zează pe principii pluraliste, care permit tratarea egală a indivizilor ca parte a naţiunii de cetăţeni. În acelaşi timp, spun că scopul lor politic e să garanteze po­sibilitatea acestor indivizi de a trăi sub identităţi etnice distincte - ceea ce pare absurd, deoarece nu poţi trăi ca român sau ca macedonean, cu tradiţiile şi cultura ta, fiind în acelaşi timp un "cetăţean” bulgar fără iden­ti­tate naţională. Din cauza acestei duplicităţi, s-a ajuns ca, imediat după 1989, o lege nouă să garanteze învăţă­mân­­tul în limbile minorităţilor, în şcolile de stat, iar în Cons­tituţie, chiar în acelaşi an, să se introducă inter­dic­­ţia de a în­fiinţa partide politice pe baze etnice, re­ligioase şi rasiale. S-a făcut o singură excepţie: partidul turcilor (MRF). Imediat a fost abolit termenul de "mi­norităţi et­­nice” şi a fost introdusă sintagma "gru­puri etnice”, pro­­­ba­bil pentru a ocoli exigenţele UE, care se re­feră la "mi­­norităţi”, nu la "grupuri”. Totodată, au fost înfiin­ţa­te o grămadă de instituţii care apără, pe hârtie, dreptu­rile minorităţilor, astfel că, atunci când a venit CE cu mo­­nitorizarea, existau legi, existau două mino­ri­tăţi mari (turcii şi romii), existau instituţii. Cine să mai în­trebe de români sau de macedoneni? Mai mult decât atât, guvernul bulgar a lansat, în 2001, un pro­gram nu­mit "Oamenii sunt Bogăţia Bulgariei”, unde, printre al­tele, au fost incluse, formal, şi minorităţile ca parte a eco­nomiei şi societăţii bulgare.
- Unde-i găsim pe români în acest "paradox al modelului etnic bulgar”?

- Ca multe alte grupuri etnice, românii din Bulgaria au rămas până acum în afara interesului instituţiilor europene şi al istoricilor şi analiştilor politici. Comisia Europeană nu menţionează grupul românilor deloc, şi numai Consiliul Europei, în câteva cazuri, face unele trimiteri la situaţia lor.
"Faptul că românii nu au nici o şcoală în limba română este edificator pentru situaţia lor din Bulgaria”
- Românii din Bulgaria îşi părăsesc vetrele în că­utarea unui loc de muncă, ştiut fiind că zona lor este ţinută înadins a fi cea mai săracă. Sunt dezna­ţio­na­lizaţi pe şantierele patriei, de pe acum fiii lor nu mai vorbesc româneşte. Care este "poza” pe care o faceţi comunităţilor româneşti de la sud de Dunăre?

- Potrivit recensământului din 2001, în Bulgaria ar trăi 1088 de români şi 10.566 de vlahi, deşi organi­za­ţiile lor, cea mai importantă fiind AVE din Vidin, spun că, în realitate, în alte surse este vorba de peste 250.000 de etnici români/vlahi. Ei trăiesc în regiunile Vidin (Timoc), Vratsa şi Plevna, fiind băştinaşi pe aceste locuri. Din păcate, în ciuda loialităţii lor faţă de statul bulgar, legislaţia privind drepturile minorităţilor pare a nu se aplica. Liderul român din Vidin, Ivo Gheor­ghiev, spune că guvernul de la Sofia primeşte apelurile lor cu indiferenţă, păstrând tăcerea. Din această cauză, gu­vernul este acuzat că ar urmări deznaţionalizarea ro­mânilor. Faptul că românii nu au nici o şcoală în limba română este edificator pentru situaţia lor. La început, s-a sperat că mult lăudatul Consiliu Naţional de Coo­perare în Domeniul Etnic şi Demografic, înfiinţat de guvern pentru a fi un "forum” pentru minorităţile na­ţionale, va oferi o alternativă credibilă de reprezentare a acestor minorităţi. În realitate, o analiză pe baza in­for­maţiilor aflate pe internet sugerează că această enti­tate, puternic influenţată de minoritari asimilaţi, bul­garizaţi, a devenit parte a elitei conducătoare de la So­fia. Unii dintre aceşti minoritari, care s-au lepădat de identitatea lor, sunt aromâni, iar ei preferă să vorbească de "integrare voluntară” în societatea bulgară, şi nu de "asimilare”. Activitatea lor, susţinută discret de guvern, pune în mare dificultate încercările românilor de a-şi păstra identitatea naţională.
"Dacă Bulgaria a acordat drepturi depline turcilor şi romilor, dar «a uitat» de români, de românofoni (rudari), de găgăuzi, de macedoneni, asta nu înseamnă că Bulgaria trebuie felicitată”
- Deşi au susţinut puternic integrarea Bulgariei în UE, au avut românii minoritari vreun beneficiu de pe urma loialităţii lor?
- Sunt câteva argumente care susţin că n-au avut prea multe beneficii. În timp ce guvernul susţine că Bulgaria îndeplineşte toate standardele internaţionale privind minorităţile, românii din Timoc îl contrazic: "Sofia”, spun ei, "nu gândeşte european. Se spune că ime­diat după încheierea Războiului Rece, autorităţile bul­gare au depus multe eforturi pentru a împiedica înfiin­ţarea de organizaţii etnice ale românilor”. În acest context, mi se pare şi mie că, pentru aceşti ro­mâni, aderarea ţării lor, Bulgaria, la UE nu a adus multe schimbări în bine. Dimpotrivă, românii se simt ca o naţiune perdantă în procesul de integrare, mai ales când văd câtă atenţie li se acordă minorităţilor mari, aflate în atenţia internaţională.

- Care este scopul practic al tezei dv. de doctorat? V-aţi propus să o puneţi "la lucru” în comunitatea ştiinţifică europeană, ori o veţi aşeza pe o etajeră, lăsând-o generaţiilor viitoare?

- Mi-ar plăcea să declanşeze o dezbatere politică largă, la nivel european, despre drepturile grupurilor mici, "invizibile”. Dacă Bulgaria, de exemplu, a acor­dat drepturi depline turcilor şi romilor, dar "a uitat” de ro­mâni, de românofoni (rudari), de găgăuzi, de ma­ce­doneni, asta nu înseamnă că Bulgaria trebuie felicitată. Eu cred că numai nişte minorităţi mulţumite, care au drep­turile fireşti, pe care bulgarii, ca minoritari, le au în ţările vecine, în cazul de faţă în România, vor fi lo­iale statului bulgar şi îşi vor aduce contribuţia la dez­voltarea societăţii.

  

Niciun comentariu: